[ X ]
Vor sta 30 de zile în arest preventiv pentru punerea în circulație a drogurilor. Valoarea acestora ajunge la 100 mii lei
15 Iunie

Procuratura de comun cu Inspectoratul Naţional de Investigaţii al MAI anunţă despre reţinerea a şase persoane învinuite de circulaţia ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare, transmite CURENTUL.

În aprilie curent, procurorii au declanşat o cauză penală cu privire la distribuirea drogurilor sub formă de marijuană în mun. Bălți, iar în urma măsurilor speciale de investigaţie au fost identificate persoanele învinuite de distribuirea drogurilor.

În urma percheziţiilor din or. Floreşti au fost depistate şi ridicate arme deţinute ilegal, 2 kg de droguri, plante de cânepă, bani.

S-a constatat că învinuiţii comercializau drogurile contra 1 200 -1 500 lei pentru aproximativ 30 gr., valoarea totală a drogurilor depistate constituie între 80 mii și 100 mii de lei. O parte din droguri erau comercializate dintr-un magazin alimentar de către un vânzător, de către administratorul unei săli sportivi şi de la domiciliile suspecților.

La demersul procurorilor, învinuiţii, cu vârstele cuprinse între 21 şi 40 de ani, au fost plasaţi în arest preventiv pentru 30 de zile.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților