Federația Sindicală a Educației și Științei din Republica Moldova a anunțat astăzi că va continua protestele, cu sistarea a două ore din activitatea didactică, chiar de la sfârșitul lunii aprilie, întru soluționarea revendicărilor salariale înaintate către Guvernul Republicii Moldova, informează CURENTUL.
Dumitru Ivanov, președintele Federației Sindicale a Educației și Științei, a declarat că, cadrele didactice vor sista activitatea cu două ore din orarul lecțiilor și că nu sunt mulțumiți de majorarea salariului cu doar 5 % .
„Continuarea negocierilor nereușite cu Guvernul de la ultima noastră întâlnire, unde ne-au propus majorarea cu 5% a salariilor – nu e suficient, de aceea noi vom recurge la o acțiune de protest, prin anunțarea unei greve la nivel de țară de a sista cu două ore de lucru activitatea din regimul normal. Noi suntem informați că puterea va încerca să ne împiedice să facem acest lucru, dar nu e prima dată, deja ce va fi – vom vedea, noi nu vom ceda”, a declarat Ivanov.
Totodată, președintele Federației a spus că aproximativ 49% din cadrele didactice au un salariu, în mediu, de aproximativ 1000-1500 de lei, ceea ce este foarte puțin.
„AȘM are sute de cadre didactice, dintre care sunt cercetători științifici cu studii superioare, dar care au câte 1300 de lei. Poziția noastră este clară – nu ne vom opri, vom continua protestele, toate cadrele didactice vor ieși la protest, toți profesorii din licee și din universități, pentru că toți sunt membrii în Federația Sindicatelor”, a precizat el.
Potrivit spuselor sale, protestele vor începe de pe data de 27-28 aprilie, iar mai multe detalii vor fi anunțate ulterior.
Anastasia Borta