[ X ]
Vladimir Voronin s-a adresat cetățenilor, Parlamentului, CCM și Președintelui: Astăzi trebuie salvate viețile oamenilor!
30 Martie

Liderul comuniștilor, fostul Președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin a venit cu o adresare către cetățeni, Parlament, Curtea Constituțională și Președintele țării, transmite CURENTUL.

În adresarea sa, Vladimir Voronin s-a referit la situația pandemică în țară:

„După ce m-am aflat în funcția de Președinte al Republicii Moldova pe parcursul a două termene, apoi în repetate rânduri am fost și deputat în Parlament, cred că am dreptul moral să vă adresez acest apel. Mă cuprinde amărăciunea și rușinea pentru ceea ce se întâmplă astăzi în țara noastră. Amărăciunea mea vine de la faptul că zilnic în Moldova se îmbolnăvesc mii și mor zeci de oameni. În respectiva situație, bolnavilor deseori li se refuză spitalizarea. De acum se caută posibilități de a extinde teritoriile cimitirelor, nu ajung sicrie pentru cei care au decedat și trebuie să fie înmormântați”.

De asemenea, el se referă și la situația politică din țară:

„Sentimentul de rușine mi-l provoacă faptul cum în această îngrozitoare situație se comportă așa-numita clasă guvernantă a Moldovei.

Vă am în vedere pe dumneavoastră, domnilor deputați în Parlament, și pe dumneavoastră, doamnă Președinte.

În anii independenței sale, Moldova în repetate rânduri a trecut prin încercări grele. Dar o situație ca cea în care ne aflăm astăzi nu am avut niciodată până acum. Posibil, nu am avut, pentru că până acum asupra noastră nu s-a abătut nici o pandemie, care să răpească atâtea vieți omenești.

Da, această îngrozitoare năpastă a afectat întreaga lume.

Dar spuneți-mi, vă rog, în care altă țară comportamentul politicienilor este atât de nerușinat și iresponsabil ca al dumneavoastră?”, se întreabă fostul Președinte.

Totodată, Vladimir Voronin s-a referit și la faptul că în toate țările afectate de pandemie clasa politică se consolidează, iar în R. Moldova toți sunt preocupați de „un iarmaroc politic de partajare a puterii”.

„Știți de ce? Pentru că oamenii se îmbolnăvesc și mor în fiecare zi, în fiecare ceas. Și cu cât mai departe – cu atât mai mulți și mai mulți.

Timp de un an de la începutul pandemiei, dumneavoastră nu ați propus nici un program de salvare a oamenilor.

Nu ați cumpărat nici o doză de vaccin.

Nu ați luat nici un fel de măsuri pentru a-i ajuta pe oamenii care își pierd locul de muncă și veniturile.

Dumneavoastră nu v-ați adunat împreună cel puțin o dată, ca să discutați în comun situația creată și să propuneți soluții pentru depășirea crizei epidemiologice și social-economice.

În schimb, nu încetați să vă împroșcați cu noroi unii pe alții și provocați noi valuri ale crizei, care nu mai pot fi depășite.

Dacă dumneavoastră ați hotărât să luptații unii împotriva altora, fără a lua în considerare pierderile de populație a Republicii Moldovei chiar și până la ultimul cetățean al țării, recunoașteți acest lucru în mod cinstit. Ca oamenilor să le fie clar că nu sunteți oameni de nădejde și nu mai pot avea nădejde în voi.

Oamenii care v-au ales, care și-au dat voturile pentru dumneavoastră, trebuie să știe asta. Cel puțin pentru ca pe viitor să nu mai facă asemenea greșeli fatale, să nu încredințeze guvernarea țării unor oameni asemenea dumneavoastră”, se mai spune în adresare.

Vladimir Voronin consideră că în actualele condiții sunt necesare de luat câteva măsuri:
„În primul rând, să fie pus capăt zâzaniilor politice și toate eforturile să fie concentrate la salvarea vieții oamenilor.

În acest context, vreau să atrag atenția Curții Constituționale asupra faptului că instanța trebuie să le refuze atât deputaților, cât și președintelui țării examinarea nesfârșitelor apelări stupide care intervin din partea lor.

În al doilea rând, este necesar ca orice discuții cu tema alegerilor parlamentare anticipate să fie amânate până la stabilizarea totală a situației epidemiologice din țară.

Ca politician și lider de partid, optez pentru faptul ca să ne debarasăm cât mai repede posibil de actualul Parlament, care este corupt, mafiot și trădător. Dar, ca cetățean și patriot al țării, nu pot să nu-mi dau seama că organizarea alegerilor în condițiile actuale va agrava și mai mult situația din țară, care și fără asta este îngrozitoare.

Spre deosebire de dumneavoastră, domnilor deputați și doamnă Președinte, cetățeanul și patriotul din mine îl înving pe politicianul din mine.

În al treilea rând, dumneavoastră sunteți obligați ca, în cel mai scurt timp, să formați și să confirmați un guvern plenipotențiar, care să-și asume organizarea și întreaga responsabilitate pentru realizarea măsurilor de ameliorare a complicatei situații epidemiologice din țară.

Care în cele mai scurte termene va soluționa problemele legate de achiziționarea preparatelor medicale necesare și va organiza procesul de vaccinare a populației țării. Și o va face fără a ține cont de interese politice și cheltuieli materiale.

În caz contrar, nu vom reuși să supraviețuim ca popor.

Dacă nu veți face acest lucru în cel mai urgent mod, noile jertfe ale pandemiei vor fi pe conștiința dumneavoastră.

Opriți-vă! Dați-vă seama ce faceți și încetați periculoasele voastre jocuri! Astăzi trebuie salvate viețile oamenilor!”, se mai spune în adresarea fostului Președinte al țării.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților