Ministerele Justiției de la Chișinău și București desfășoară, astăzi și mâine, a doua ediție a forumului moldo-român în domeniul justiției, abordând subiectul reformelor în domeniu și lupta împotriva corupției în perspectivă europeană, transmite CURENTUL.
„Este o platformă fără precedent, deoarece trebuie să recunoaștem că nu am mai văzut-o la alte autorități administrative, nici din Republica Moldova și nici din România. Sperăm că, prin ceea ce facem noi cu dumneavoastră, să dăm exemplu și celorlalți colegi ai noștri. Exercițiul nostru este și unul de armonizare a practicilor, o discuție a soluțiilor ce le găsim în depășirea problemelor pe care le confruntăm cu toții”, a comunicat ministrul Justiției, Vladimir Cebotari.
Oficialul moldovean a mai specificat că avem multe de învățat „de la prietenii noștri de peste Prut și, inclusiv, ne bazăm pe domniile lor atunci când ne croim calea spre Bruxelles sau spre integrarea în Uniunea Europeană. România, în calitate de stat membru al UE, bineînțeles, este un punct de reper foarte important atât la etapa elaborării, cât și a implementării politicilor, pe care noi întotdeauna încercăm ne bazăm atunci când avem și momente bune și mai puțin reușite”.
Ministrul crede că anumite politici bune în materie de justiție din Moldova pot fi preluate și de București. Chiar dacă unele din ele sunt încă foarte tinere, dar „promițătoare și luate drept bune practici la mese rotunde, analize, chiar la nivel european. Însă, trebuie să recunoaștem, că nu sunt atât de multe și mai avem de învățat la acest capitol. Această masă de discuții este un prilej propice pentru dezbateri calificate, pentru bune experiențe ce urmează a fi împărtășite”.
Șeful de la Justiție din Chișinău a amintit că anul 2016 a fost nu doar un bun început pentru o cooperare bazată pe unele angajamente făcute de ministerele și instituțiile prezente astăzi, materializate foarte reușit în asistență tehnică oferită de România, în special în domeniile probațiunii și al penitenciarelor. Acele experiențe și asistențe au contribuit inclusiv la elaborarea unor noi documente de politici și a unor noi bune practici, consideră ministrul moldovean.
Timp de două zile, la București, peste 100 de specialiști notorii abordează problemele de o importanță deosebită pentru cele două țări, provocările din sectorul justiției, ce urmează a fi depășite. „Forumul este un început chiar de o tradiție, ce va deveni una de neconceput în practicile instituțiilor noastre. Putem să stabilim relații inter-instituționale și interpersonale mai bune, pentru că și de acestea depinde eficiența instituțiilor noastre”, a punctat Vladimir Cebotari.
Cristina Pendea