[ X ]
Vladimir Bolea: Moldova nu este doar un pion pe harta lumii
7 Februarie

Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, spune că, în vremuri tulburi, când fiecare zi vine cu noi provocări, Republica Moldova nu este singură. Uniunea Europeană a anunțat recent un sprijin financiar important pentru țara noastră: 1,8 miliarde de euro pentru dezvoltare și 64 de milioane de euro sub formă de ajutor nerambursabil, o parte semnificativă fiind destinată asigurării securității noastre energetice, informează CURENTUL.

Oficialul a spus că, această susținere nu este doar despre cifre, ci despre încredere, solidaritate și viitorul pe care îl construim împreună.

“Trăim într-o regiune zguduită de război. Ucraina luptă pentru libertatea sa și pentru stabilitatea întregului continent, iar Moldova resimte fiecare cutremur al acestui conflict. Dar, în loc să ne lăsăm copleșiți de frică sau nesiguranță, am ales să ne ridicăm, să ne adaptăm și să ne protejăm viitorul.

În ultimii doi ani, Moldova a demonstrat că poate face față oricărei crize. Am găzduit refugiați, ne-am desprins de dependența energetică de Rusia și am continuat reformele esențiale pentru a ne apropia de familia europeană. Astăzi, sprijinul UE ne ajută să consolidăm aceste progrese și să mergem mai departe”, a adăugat el.

Potrivit ministrului, siguranța noastră depinde de unitate, de sprijinul european și de capacitatea noastră de a lua decizii ferme.

“Acest sprijin european nu este doar despre economie și geopolitică. Este despre viața fiecăruia dintre noi. Nu e vorba doar de politică, ci de viitorul nostru, de felul în care trăim zi de zi. Moldova nu este doar un pion pe harta lumii. Suntem o țară care a ales un drum clar – cel al păcii, al dezvoltării și al demnității.

Europa este alături de noi. Dar și noi trebuie să fim alături de noi înșine – să avem încredere în ceea ce construim, să rămânem uniți și să nu cedăm în fața fricii. Pentru că Moldova nu mai este singură. Moldova merge înainte”, a mai spus Vladimir Bolea.

Inapoi la arhiva noutaților