[ X ]
Vlad Plahotniuc anunță despre organizarea unei noi serii de dezbateri cu privire la schimbarea sistemului electoral
27 Iunie

Președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc, a anunțat astăzi, după ședința săptămânală a formațiunii, că partidul pe care îl conduce a discutat și despre vizita delegației PDM, de săptămâna trecută, la Bruxelles, Belgia, informează CURENTUL.

Vlad Plahotniuc a amintit că, delegația PDM a avut mai multe întâlniri cu reprezentanți ai grupurilor politice din Parlamentul European, dar și cu lideri politici ai acestui for important.

„În cadrul întrevederilor avute, am discutat cu aceste persoane o serie de subiecte ce țin de agenda de reforme în RM, cât și de evoluțiile politice din țară. Am primit aprecieri de la majoritatea celor cu care am discutat, indiferent de culoarea lor politică. Am constatat, de asemenea, că există multă informație greșită despre RM la Bruxelles. Această informație este furnizată, de regulă, de unele forțe politice interesate să destabilizeze situația politică din țară. O parte din aceste informații greșite am reușit să le corectăm, altele urmează să le combatem în viitorul apropiat. În acest sens, am stabilit că vom avea întâlniri periodice cu oficiali din UE, pentru a prezenta informația veridică despre RM”, a precizat democratul.

Potrivit lui Plahotniuc, un subiect al discuțiilor purtate la Bruxelles a fost și schimbarea sistemului electoral. „Am prezentat liderilor și reprezentaților Parlamentului European argumentele noastre și motivația ce ne determină să avansăm în această reformă importantă pentru țară noastră. Am arătat partenerilor noștri din UE că suntem deschiși să ținem cont de recomandările Comisiei de la Veneția, dar și că suntem la fel de determinați să promovăm mai departe dorința cetățenilor de a fi mai bine reprezentați în Parlamentul RM. Am spus foarte deschis și direct la întrevederile de la Bruxelles că, noi desigur vom vota în lectura finală inițiativa privind schimbarea sistemului electoral. Am dorit să dăm dovadă de transparență pe acest subiect, am explicat de ce facem acest lucru și cum îl vom face, inclusiv prin respectarea recomandărilor Comisiei”, a punctat politicianul.

Vlad Plahotniuc a mai spus că, în ședința de astăzi, au discutat inclusiv despre recomandările Comisiei, ale experților și modul cum acestea pot fi puse în practică. „Pot să vă spun că, sunt soluții pentru îndeplinirea acestor recomandări. Imediat, în zilele următoare, începem lucrul la implementarea lor, dar și la consultările cu experții, politicienii, reprezentații societăți, astfel încât să aducem inițiativa în strictă concordanță cu recomandările Comisiei. Cred că, măcar acum, când știu că modificarea sistemului electoral va avea loc așa cum își doresc cetățenii RM, ar fi momentul ca opoziția și alți contestatari ai acestui proces să aibă o atitudine mai constructivă, iar această schimbare să se facă inclusiv cu așteptările lor. Vom iniția o nouă serie de dezbateri la nivel național cu privire la schimbarea sistemului electoral și introducerea votului mixt”, a mai spus Plahotniuc.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților