Vă prezentăm textul integral semnat de Vlad Filat:
„Crearea unei generații noi de politicieni implică efort și timp. Dar, anume de modul în care vom reuși să progresăm în această direcție, depinde cât de curând vom scoate țara din criza profundă socială, demografică, economică și politică.
Relația între politicieni și alegători poate fi schimbată așa încât clasa politică să fie una mai decentă și mai responsabilă, să se concentreze mai mult pe rezolvarea problemelor oamenilor decât pe războiul politic personal și între grupuri.
Voi contribui ca politicienii tineri să fie mai puțin conflictuali și mai buni în construcția dialogului și identificarea compromisului.
Următoarea generație de politicieni trebuie să aibă un set mai puternic de valori și principii morale și să conștientizeze mai bine responsabilitatea de a prezenta societății exemple de bun-simț și decență, exemple de demnitate personală și responsabilitate.
Cred că în perioada următoare toate resursele noastre și toată energia noastră trebuie concentrate pentru tratarea unei probleme existențiale, care amenință viitorul imediat al poporului nostru și capacitatea noastră de a ne întreține. Mă refer la fenomenul plecării oamenilor din Republica Moldova. Doar în 2021 și 2022 din țară au plecat peste 88 000 oameni. Sunt cele mai mari cifre în istorie și s-au produs în perioada când Moldova și așa suferă de depopulare și îmbătrânire. În 2022 a fost înregistrat cel mai mic număr anual de nașteri în ultimii 175 de ani. Tot mai multe localități suferă grav de depopulare. Poporul îmbătrânește și devine tot mai neputincios.
E timpul să înțelegem că Moldova nu-și mai poate permite să piardă oameni, să piardă talente și energie. E timpul ca toate planurile de acțiuni ale Guvernului, ale Parlamentului, ale Președinției și ale autorităților locale să fie concentrate pe un obiectiv – tratarea fenomenului plecării oamenilor din Moldova. Toate celelalte subiecte sunt secundare. Toată infrastructura administrației publice trebuie să-și sincronizeze activitatea și să se concentreze pe un obiectiv comun. Avem nevoie de un alt dialog public: mai intens, mai cinstit, mai responsabil și mai educat.
Trebuie să înțelegem clar că a guverna înseamnă a rezolva problemele oamenilor, nu a inventa vinovați. Guvernările care nu rezolvă problemele societății compromit viitorul ei. Oamenii pleacă din Moldova nu pentru că undeva este mai bine, ci pentru că aici nu e bine și nu este speranță că va fi bine.
Voi contribui la pregătirea generației noi de politicieni pentru rezolvarea problemelor complicate, care le vor moșteni de la noi. Le voi aminti tinerilor despre înțelepciunile lui Nicolae Iorga, precum: „Partidele noastre politice s-au înțeles a vorbi unele de altele și a tăcea numai cu privire la țară” și „Bun nu e acel care suferă răul, ci acel care face binele”.
În cadrul Partidului Liberal Democrat din Moldova vom crește lideri, pregătiți să unească oamenii în jurul unor obiective comune și să construiască echipe eficiente. Este nevoie cu toții să învățăm să reducem intensitatea polemicilor publice, care consumă o parte prea mare din energia societății, deteriorează dialogul public și generează tensiuni sociale inutile. Suntem diferiți, este firesc. Și nu vom fi niciodată la fel. Dar avem multe lucruri și obiective care ne unesc – acestea și trebuie să domnească agenda publică. Atunci noi vom coopera mult mai mult decât vom polemiza inutil. Atunci vom fi mult mai uniți și puternici.”