Ex-Premierul Vlad Filat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, a comunicat detalii privind eliberarea sa din arest, informează CURENTUL.
„În spațiul public au fost enunțate mai multe neadevăruri, precum că această procedură perfect legală, care vizează liberarea condiționată, a fost făcută în anumite condiții de obscuritate. Este o speculație. Acest proces care a fost finalizat cu încheierea din ziua de ieri are un șir de acțiuni procesuale”, a declarat Filat.
Prin urmare, s-a referit la periodicitatea evenimentelor. „S-a insistat foarte mult pe data de 12 noiembrie și că ar avea o legătură cu demisia Guvernului Sandu. Această dată nu a însemnat decât o dată, care a reieșit din procedura legală. Acțiunea a fost începută în aprilie 2019. Decizia instanței de judecată care a fost succedată de hotărârea CEDO prin care a fost redus termenul, a fost adoptată de instanța de judecată la sfârșitul lunii iulie 2019. Ulterior, noi am mai depus o cerere, prin care s-a demonstrat modul în care sunt deținut în Penitenciarul nr 13. În rezultatul acestei cereri repetate, instanța a adoptat, din nou, o decizie prin care a constatat continuitatea drepturilor mele și a redus, din nou, din pedeapsă. În total, mi-a fost redus termenul de pedeapsă cu 709 zile. În baza cererii, pe care am depus-o la penitenciar, în cadrul comisiei s-a examinat dacă toate condițiile sunt întrunite. Prin vot unanim a fost acceptată cererea mea. Pe 12 noiembrie, acest demers al comisiei a fost trimis în instanța de judecată”, a mai comunicat Filat.
„Eu nu am sentimentul de libertate”, a precizat fostul Premier.
Totodată, Filat a ținut să adauge: „Cine m-a eliberat? Nici Maia Sandu, nici Igor Dodon sau alții. Eliberarea mea are la bază legea”.
„Nu-mi recunosc nici până acum vinovăția, dar m-am conformat, ispășindu-mi pedeapsa”, a spus, totodată, Filat.
Mihaela Conovali