[ X ]
Vlad Filat: „Mi-a fost blocat dreptul de a participa la alegerile prezidențiale”
29 August

Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), a anunțat recent că nu va mai candida la prezidențiale, așa cum intenționa, deoarece acest lucru e imposibil din punct de vedere legal, decizia finală privind cererea de revizuire a dosarului său fiind amânată de mai multe ori, informează CURENTUL.

„Mi-a fost blocat dreptul de a participa la alegerile prezidențiale.

În conformitate cu hotărârea CtEDO, care a decis ca am avut parte de un proces de judecată inechitabil, am depus cererea de revizuire a dosarului la CSJ. După un șir de amânări, decizia finală urma să fie pronunțată pe 20 mai, apoi pe 5 iulie, care la rândul ei a fost amânată din nou pe 26 septembrie, cu șase zile mai târziu decât termenul limită în care pot fi depuse semnăturile pentru înregistrarea în calitate de candidat la alegerile prezidențiale”, a declarat politicianul în cadrul emisiunii „ПО ФАКТАМ” de la Exclusiv TV.

Totodată, el a spus că, în timp ce revizuirea dosarului său a fost amânată, CSJ a emis hotărâri asupra a patru cereri de revizuire pe alte dosare în baza hotărârilor CtEDO.

„Judecătorii nu au acceptat să adopte o decizie ilegală, dar în interesul celor care sunt la conducere, au amânat pronunțarea pe un termen convenabil lor”, a conchis liderul PLDM.

Inapoi la arhiva noutaților