[ X ]
Vlad Filat: „Este incorectă și imorală încercarea de a mă transforma într-o piatră de moară la gâtul dlui Tudor Deliu”
21 Octombrie

„Campania pentru alegerile prezidențiale ar trebui să reprezinte etalarea soluțiilor pe care cei ce și-au asumat statutul de candidat le au la problemele cu care se confruntă Republica Moldova. Din păcate, „strategii” unor candidați și interpușii lor pe care îi folosesc pe post de măciucă contra adversarilor m-au transformat gratuit și inutil în țintă”. Declarația a fost făcută de Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), informează CURENTUL.

El a spus că nu candidează în aceste alegeri și tot ce face în calitate de președinte al PLDM, asemeni altor mii de membri, este să îl susțină pe candidatul pe care formațiunea l-a desemnat la Președinția Republicii Moldova.

„Nu am o problemă cu criticile presei, dar este incorectă și imorală încercarea de a mă transforma într-o piatră de moară la gâtul dlui Tudor Deliu, sperând că, în acest fel își vor promova mai bine preferații politici. Aceste atacuri stupide își vor face efectul în turul doi, adică atunci când va fi nevoie de toate forțele și voturile pentru a-l învinge pe Igor Dodon. Sper ca măcar în timpul rămas până la alegeri, candidații să se concentreze pe soluțiile lor la problemele critice ce acoperă R. Moldova și nu pe atacuri la Vlad Filat”, a subliniat politicianul.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților