[ X ]
Vlad Filat a plecat din fruntea PLDM
29 Aprilie

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) anunță că, în cadrul ședinței Consiliului Politic Național al formațiunii, Vlad Filat și-a prezentat demisia din funcția de președinte al partidului, invocând motive personale, transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, conform deciziei din aceeași zi a Biroului Permanent Central, confirmată prin vot de membrii Consiliului Politic Național, interimatul funcției de președinte al PLDM va fi exercitat, până la următorul congres, de Alexandru Bujorean, vicepreședinte PLDM și primar de Leova.

„Liberal-democrații pledează în continuare pentru coalizarea dreptei pro-europene în ajunul scrutinului din 11 iulie. În acest sens, Consiliul Politic Național a creat un grup de lucru care va purta negocieri cu alte partide, în vederea participării în comun la alegerile parlamentare anticipate”, se spune în comunicat.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților