În perioada 22-25 aprilie, o delegație de experți din cadrul Oficiului Național de Audit al Suediei (ONAS) a efectuat o vizită de lucru la Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), în contextul activităților de demarare a celei de-a 6-a etape a proiectului de asistență tehnică, implementat cu suportul ONAS.
Echipa ONAS a fost constituită din experții Kameran Khudur, consilier internațional superior, manager de proiect al etapei a 5-a a proiectului, Vanessa Liu, consilier internațional superior, noul manager de proiect din cadrul ONAS, care va prelua managementul celei de-a 6-a etape a proiectului CCRM-ONAS, Dna Karin Holmerin, consilier internațional superior și Katica Dineva, auditor financiar superior.
În cadrul întrevederilor cu Tatiana Șevciuc, Președinta Curții de Conturi, au fost discutate rezultatele precedentei etape a proiectului de asistență tehnică, evoluțiile și progresele înregistrate în domeniile care au fost în centrul atenției suportului anterior, precum și așteptările CCRM și necesitățile de suport și dezvoltare pentru următoarea perioadă de conlucrare.
Pe parcursul misiunii, au fost organizate ședințe de informare și discuții pe cele trei componente ale etapei a 6-a a proiectului, agreate la finele etapei precedente: managementul resurselor umane, management și leadership, auditul performanței. De asemenea, au fost discutate rezultatele precedentelor componente ale proiectului, cum ar fi certificarea auditorilor financiari și asigurarea calității, fiind convenită continuarea discuțiilor privind posibila extindere a domeniilor acoperite de etapa a 6-a a cooperării, prin includerea activităților de dezvoltare ale acestor două domenii.
De asemenea, au fost organizate discuții tehnice cu alți parteneri de dezvoltare, pentru a coordona suportul comun și pentru a identifica punctele comune de sinergie pentru organizarea unor activități comune. Astfel, experții din cadrul ONAS și responsabilii de cooperare din cadrul CCRM au avut discuții cu Josip Juric, manager de proiect din cadrul Delegației UE și Silvija Nora Kalniņš, șefa subdiviziunii de relații internaționale și dezvoltare.
Menționăm, că cooperarea cu Oficiul Național de Audit al Suediei a fost lansată în anul 2007 și a inclus până în prezent 5 etape ale proiectului finalizate, ONAS fiind principalul partener de dezvoltare instituțională al Curții de Conturi.