Ministrul Iurie Chirinciuc a efectuat o vizită de lucru pe șantierele de construcție al drumurilor: Chișinău-Ungheni, Hîncești-Leușeni, și primul segment al centurii municipiului Chișinău, transmite CURENTUL.
Pe toate sectoarele de drum au început lucrările de reabilitare, dar capacitatea maximă urmează să fie asigurată începând cu 9 aprilie 2017.
Vizita de lucru are loc în contextul procesului de monitorizare publică a derulării lucrărilor de reabilitare al drumurilor naționale.
Administrația de Stat a Drumurilor, în prezența conducerii MTID, a semnat cu reprezentanții companiilor de construcții PACO, Patstroy și MSF Engenharia planuri de acțiuni detaliate privind redresarea procesului actual de reabilitare al drumurilor naționale, M3 Chișinău – Giurgiulești – fr. cu România, R6 M1 – Ialoveni, R14 Bălți – Sărăteni, sectorul Grigorăuca – Sărăteni, cu o lungime de circa 30 km.
În cadrul discuțiilor purtate cu reprezentanții acestor companii, Ministrul Iurie Chirinciuc și Viceministrul Vitalie Rapcea au precizat că periodic vor fi efectuate vizite inopinate pe toate sectoarele de drumuri aflate în reconstrucție, pentru a monitoriza dacă sunt respectate prevederile asumate în planurile de acțiuni.
Cristina Parfeni