Președinta Partidului Național Liberal (PNL), Vitalia Pavlicenco consideră că Republica Moldova trebuie să se unească cu România pentru a avea posibilitatea de a se integra în Uniunea Europeană. Despre asta ea a vorbit în cadrul unui interviu acordat pentru www.tribuna.md, transmite CURENTUL.
Liderul PNL spune că nu se grăbește să facă pronosticuri în privința turului II al alegerilor prezidențiale.
„Nu pot spune și nici nu vreau să spun acum nimic. Nu vreau să ne grăbim ca „mirele la pat” – nu-mi place nuanța misoginistă din zicala „se grăbește ca mireasa la pat”… Mai întâi să vedem dacă reușim să colectăm semnăturile. După care vom discuta”, a spus Vitalia Pavlicenco.
Politiciana crede procedura de colectare a semnăturilor de către Partidul Liberal (PL) nu a fost una cinstită.
„PL este un partid la guvernare, cu ministere cu structuri desconcentrate, nu știu cum colectau semnături dacă erau partid extraparlamentar ca noi. Dar să fie pe conștiința lor cum și-au adunat semnăturile. Eu nu cred că le-au adunat prea cinstit”, a spus Vitalia Pavlicenco.
De asemenea, președinta PNL crede că PL demult și-a pierdut electoratul unionist.
„Electoratul zis unionist se datorează sacrificiului nostru din acești ani, când am primit și pietre, și roșii, și sticle cu apă, și petarde în cap, în timp ce „proaspeții unioniști” stăteau în jilțuri moi în Parlament și se rugau ca Ministerul Justiției să nu înregistreze Statutul PNL, incluzând obiectivul național al Reîntregirii românești. Cât privește Mihai Ghimpu, priviți toate filmulețele și declarațiile sale din ultimii zece ani și veți vedea dacă poate pretinde la electoratul unionist. Nu vorbesc de dreptul său politic, vorbesc de dreptul moral… Noi credem că nici PL și nici Ghimpu nu au fost niciodată unioniști, ei demult au abandonat Unirea, în timp ce tema Unirii este mai actuală ca oricând și sprijinul este mai mare ca oricând pentru Unire”, a spus liderul PNL.
Totodată, Vitalia Pavlicenco consideră că R. Moldova trebuie să aibă un președinte care va putea realiza Unirea.
„Așa cum spuneam și în 2010, Republica Moldova trebuie să aibă un Președinte care – în câțiva ani să poată realiza Marea Unire și să ducă Republica Moldova în Europa prin Unirea cu România. Deoarece, ALTFEL, Republica Moldova nu are nici o șansă să ajungă în UE”, a spus VitaliaPavlicenco.
Cristina Parfeni