A fost actualizată avertizarea meteo care din portocaliu devine galben.
În total, la lucrările de prevenire și lichidare a consecințelor situațiilor excepționale sunt antrenate 3032 de persoane (IGSU – 418, IGP – 1020, IGC – 203, IGPF – 123, CNAMUP – 1000, ASD – 152, Premier Energy – 80, RED Nord – 36) și 975 de mijloace speciale.
Feribotul Molovata și-a reluat activitatea în regim normal.
În Sectoarele Poliției de Frontieră Volintiri și Caplani a fost reconectată energia electrică de la furnizor, se activează în regim normal.
Toate punctele de trecere a frontierei sunt funcționale, pe teritoriile și drumurile de acces spre acestea sunt practicabile.
Reamintim că, în data de 7 ianuarie, Guvernul a activat o celulă de criză pentru a coordona și gestiona resursele în vederea abordării situației actuale.
Recomandăm cetățenilor să se informeze doar din surse oficiale despre starea drumurilor, condițiile de trafic și regimul de lucru al tuturor instituțiilor.