Pe 6 octombrie 2023, începe campania electorală pentru concurenții electorali înregistrați la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023.
Conform prevederilor Codului electoral, în campania electorală, candidaților le este interzis să utilizeze resursele administrative, inclusiv prin lansarea sau participarea la lansarea proiectelor de infrastructură sau a achizițiilor efectuate din bugetul public național, utilizarea echipamentelor, a mijloacelor, a bunurilor publice. Autoritățile/instituțiile publice și cele asimilate nu pot transmite/acorda concurenților electorali bunuri publice sau alte favoruri decât pe bază de contract, în condițiile de egalitate.
Competitorilor electorali li se interzic organizarea de concerte, concursuri, alte evenimente sau demonstrații cu implicarea interpreților, a personalului de creație și/sau artistic atât din țară, cât și de peste hotare, afișarea în timpul desfășurării acestora slogane sau alte mesaje și/sau distribuirea de materiale ce conțin simbolistica competitorului electoral sau alte elemente de identificare a acestuia, precum și participarea la aceste evenimente în scop de promovare politică.
Concurenții electorali pot organiza întâlniri cu alegătorii, iar autoritățile administrației publice locale sunt obligate să asigure posibilitatea desfășurării unor astfel de întâlniri în termeni și condiții egale.
În context, Comisia cheamă concurenții electorali să desfășoare o campanie electorală în strictă conformitate cu prevederile legislației electorale or, desfășurarea alegerilor într-un climat democratic poate avea loc doar în condiții de transparență, corectitudine, egalitate și respect, astfel încât rezultatul acestora să reflecte întocmai voința alegătorilor.
Totodată, CEC atenționează că, candidații, dosarele cărora se află în proces de examinare de către consiliile electorale de circumscripție, vor începe campania electorală la data înregistrării.