Luna decembrie este luna sărbătorilor de iarnă, iar animatorii din întreaga țară vin cu diverse oferte pentru ca petrecerea cu Moș Crăciun să fie una cu adevărat magică. Începând cu luna noiembrie comenzile nu întârzie să apară, transmite CURENTUL.
Pentru ca să fie siguri că Moș Crăciun va fi prezent la matineele organizate la grădiniță și la școală părinții au făcut comenzile pentru luna decembrie din noiembrie.
Contactat de reporterul nostru, administratorul companiei „Căpșoonel Art Event” , Pentru Cliofos a spus că preţurile pentru un show cu Moș Crăciun și Fulguța la o petrecere pentru copii și corporativă variază în funcţie de ziua și ora în care este organizată sărbătoarea.
„Prețul serviciului Moș Crăciun la matineu este de 850 de lei, iar dacă acesta este însoțit de Crăciuniță prețul este de 1 500 lei. Pentru serviciul Moș Crăciun curier, pentru 15 minute la domiciliu prețul variază între 500- 600 lei, iar pentru Moș Crăciun la o petrecere corporativă prețul pentru o oră este de 50 €”, a spus Pentru Cliofos.
Programul artistic al animatorilor este adaptat după vârstele copiilor și cuprinde diverse jocuri interactive, recital de poezii, cântece, ghicitori, glume și dansuri.
Potrivit lui Petru Cliofos în acest an prețurile pentru serviciile Moș Crăciun și Crăciunița nu s-au schimbat, iar agenda evenimentelor pentru luna decembrie a fost deja completată, deoarece atât organizatorii de evenimente, cât și părinții au rezervat din timp personajele preferate ale copiilor pentru petrecerile dedicate sărbătorilor de iarnă.
Mihaela Grosu