Un bărbat, în vârstă de 29 de ani, domiciliat în municipiul Bălți, fiind la volanul unui automobil de marca „VW Passat”, a fost reținut după ce a refuzat să oprească la somațiile polițiștilor, transmite CURENTUL.
Ieri seara, în jurul orei 18.00, Poliția a fost sesizată de angajații unei stații PECO din municipiul Bălți, precum că un conducător auto, consumă alcool și intenționează să se urce la volanul mașinii.
Imediat la fața locului a ajuns un echipaj de patrulare, iar șoferul fiind deja la volanul mașinii se deplasa haotic. Acesta a fost somat să oprească mașina prin punerea în funcțiune a girofarului și a sistemului sonor, însă conducătorul a ignorat cerințele polițiștilor, încercând să se eschiveze.
Astfel, ofițerii de patrulare au continuat urmărirea. Ajungând pe o stradă din oraș, conducătorul a accelerat brusc, ciocnind din spate automobilul de serviciu, după care a încercat să se eschiveze, efectuând depășirea mașinii de serviciu a INSP. Deplasându-se pe altă stradă acesta s-a tamponat într-o piatră și s-a oprit. Șoferul a refuzat să coboare din maşină, manifestând un comportament agresiv, astfel polițiștii l-au scos forțat din automobil, aplicându-i cătușele.
Fiind suspectat în conducerea automobilului în stare de ebrietate avansată, bărbatul a refuzat să fie testat alcooscopic și să fie prelevate probele biologice.
La fața locului a fost solicitată grupa de documentare a Inspectoratului de Poliție Bălți. Conducătorul auto a fost reținut pentru 72 de ore.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru ameninţarea sau violenţa săvârșită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere sau a unei persoane care îşi îndeplineşte datoria obştească și pentru refuzul recoltării probelor biologice.
Cristina Pendea