[ X ]
[ X ]
[ X ]
(VIDEO) Trei tineri din Chișinău au pus în aplicare o schemă infracțională de comercializare a drogurilor. Aceștia sunt reținuți de oamenii legii
14 Noiembrie

Ofițerii Direcției Antidrog, cu suportul colegilor de la Centrul de Analiză a Informațiilor a Inspectoratul Național de Investigații, ofițerii de urmărire penală a DP. mun. Chișinău și în comun cu procurorii Procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Principal, pe parcursul a 3 luni de zile, au documentat activitatea criminală a unui grup de persoane care au pus în aplicare o schemă infracțională de comercializare a drogurilor pe teritoriul Republicii Moldova prin aplicații electronice de comunicare, transmite CURENTUL.

Membrii grupului s-au dovedit a fi trei tineri, cu vârsta cuprinsă între 20 și 23 ani, locuitori al municipiului Chișinău, doi dintre ei fiind studenți la o instituție de învățământ superior din capitală.

Aceștia, camuflau drogurile în spații cu acces public, la rădăcina copacilor, sub borduri, pietre și alte locații, iar prin intermediul unei aplicații speciale de comunicare își reclamau ofertele. Ulterior, cumpărătorul achita pentru cantitatea de drog solicitată prin intermediul terminalelor electronice de plată, iar după confirmarea plății primea locația cu drogul ascuns.

Unul dintre bănuiți era responsabil de perfectarea cardurilor bancare, inclusiv pe numele altor persoane, pentru a putea gestiona banii rezultați din vânzarea drogurilor.

Suspecții, urmărind scopul comercializării drogurilor fără a se vedea cu potențialul cumpărător, au creat un magazin online unde plasau informații despre tipurile de droguri, metodele de achitare și primire a drogurilor. Doar utilizatorii de încredere erau admiși în acest grup închis, fiind limitat accesul persoanelor terțe.

Astfel, potențialul cumpărător primea rechizitele unui cont electronic de plată unde urmau să fie depuse mijloace bănești pentru procurarea drogurilor. Drept confirmare a depunerii banilor, cumpărătorul expedia prin aplicația de comunicare electronică administratorului poza bonului fiscal. Apoi, cumpărătorul primea de la organizator un „link”, la accesarea căruia se identifica locul unde erau ascunse drogurile, astfel încât vânzătorul și cumpărătorii de droguri nu se vedeau, iar mesajele acestora erau șterse.

Ca urmare a investigațiilor, polițiștii au stabilit că, în perioada anului 2018, aceștia au comercializat droguri în sumă de peste 1,5 mln. lei, utilizând mai multe conturi bancare precum și portmonee electronice de plată.

În rezultatul perchezițiilor efectuate, la domiciliu acestora polițiștii au depistat și ridicat mai multe carduri bancare pe numele diferitor persoane, mijloace bănești, instrumente și obiecte pentru împachetarea drogurilor, cântare electronice, o armă pneumatică deținută ilegal, precum și alte obiecte care probează comiterea infracțiunilor.

De asemenea, au fost identificate peste 60 de adrese, locații cu droguri ascunse, iar ca urmare a cercetării la fața locului au fost depistate peste 200 de doze de droguri de tip PVP. Suspecții sunt reținuți.

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților