(VIDEO) Sunstroke Project s-a calificat în finala Eurovision 2017
10 Mai

SunStroke Project, cu piesa „Hey Mamma”, a evoluat ieri-seară în cadrul primei semifinale Eurovision Song Contest 2017. Astfel, după 3 ani, Moldova a reușit să acceadă în finala competiției.

Comentariile au curs gârlă după prestația trupei. Foarte mulți au spus că momentul moldovenilor a fost cel mai vesel și energizant dintre toate, că piesa e faină, Epic Sax Guy a făcut senzație din nou și chiar unii au spus că Moldova ar trebui să ia marele premiu și pe bună dreptate a trecut de semifinală.

Precizăm că, alături de Moldova, au mai trecut în finală reprezentanți ai altor 9 țări: Dihaj – Skeletons (Azerbaidjan), Demy – This Is Love (Grecia), Robin Bengtsson – I Can’t Go On (Suedia), Salvador Sobral – Amar Pelos Dois (Portugalia), Kasia Moś – Flashlight (Polonia), Artsvik – Fly With Me (Armenia), Isaiah – Don’t Come Easy (Australia), Hovig – Gravity (Cipru), Blanche – City Lights (Belgia).

Precizăm că, mâine, 11 mai, are loc a doua semifinală, iar la 13 mai va avea loc marea finală.

Sursa: shok.md

Inapoi la arhiva noutaților