În acest clipe, în adiacentul Parlamentului R. Moldova și a Președinției are loc un protest cu participarea a câtorva zeci de oameni, transmite CURENTUL.
Protestul a fost inițiat de Partidul Socialiștilor din R. Moldova contra „dictaturii guvernării”, în contextul ultimelor evenimente care au avut loc cu Procurorul General, Alexandr Stoianoglo.
UPDATE 12:10: Secretarul general al PSRM, Vlad Bătrîncea, a spus că cei prezenți protestează împotriva dosarelor fabricate, persecutării politice, justiției televizate, acțiunilor banditești cu măști, când cetățeanul poate fi ridicat pe sus cu încălcarea normelor prevăzute de Codul penal și Constituție.
„Protestăm împotriva încălcării drepturilor la apărare, când persoana este ridicată pe sus și nu are condiții și apărare suficientă, protestăm împotriva procurorilor și judecătorilor corupți care continuă să facă comenzile politice.
Stoianoglo a fost înlăturat din funcție și a fost scos cu forța din clădirea Procuraturii Generale. Noi cu colegii am fost la judecătoria Ciocana și am văzut că nu am avut posibilitatea să comunicăm civilizat cu avocații lui. Procurorul pe caz nu a înaintat nici o dovadă, s-a făcut un copy paste de la alt dosar. Am cerut eliberarea lui Stoianoglo pe motive legale, a primit arestul la domiciliu este pe motiv ilegal. Aceste metode sunt rușinoase. Vă spunem: rușine. Nu vom permite întoarcerea la statul capturat”, a spus Bătrâncea.
UPDATE 12:30: Fostul procuror al Chișinăului, Ivan Diacov, a spus că arestul lui Stoianoglo este rezultatul jocurilor politice.
„În Procuratură s-a instalat o mafie a procurorilor nu de azi, nu de ieri, dar de acum 10-15 ani. Stoianoglo nu a fost primit încă din primele zile, încă de când avea loc concursul. Acum 3 luni am fost la Stoianoglo în cabinet, i-am spus că îl vor aresta. El știa, dar a spus că e în serviciului cetățenilor.
Stoianoglo a făcut greșeli, iar pentru greșeli trebuie să plătești. El a fost arestat, se arestează pentru crime.
Toată demonstrația asta nu a fost pentru Stoianoglo, dar pentru noi, să vedem cine e stăpân acasă. Am o adresare către guvernare: Deschideți ochii, faceți concluzii, citiți istoria”, a spus Ivan Diacov.
UPDATE 12.40: Vlad Bătrîncea a declarat că la acest protest oamenii s-au adunat să ceară demiterea imediată a tuturor celor care instrumentează cazul Stoianoglo.
„Să plece judecătorii, procurorii și toată guvernarea. Este o rușine că la acest miting nu au putut ajunge mai mulți oameni. Dacă această acțiuni cu Stoianoglo este de a aduce frica în noi, în oameni, le spunem că nu ne este frică”, a mai spus Bătrîncea.
UPDATE 12.45: Organizatorii anunță că și la Comrat se va desfășura un protest în susținerea lui Stoianoglo.
UPDATE 13.00: Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Bogan Țîrdea, spune că „mafia lui Plahotniuc a revenit în forță”.
„A revenit la Procuratură cu Robu și Furtună. La MAEIE, unde toți oamenii lui Plahotniuc au ocupat funcții. Mafia stă și la ANRE. Uitați-vă la ce am ajuns, Plahotniuc este la libertate, Morari la libertate, iar Stoianoglo încătușat. Nouă nu ne trebuie așa vremuri bune”, a spus Țîrdea.
UPDATE 13.25: Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, a îndemnat societatea la consolidare.
„Astăzi întrebarea nu este doar în Stoianoglo, dar în toate ce s-a întâmplat în acești 23 de ani. Lupta cu corupția nu începe de la Procuratura Generală, dar trebuie de luptat cu sistemul. Trebuie toate puterile să se unească și să lupte cu adevărata corupție, care nu trăiește în sate, în familiile sărace, dar la cei care sunt la putere. Concluzia este una: trebuie să ne unim forțele. Doar într-o societate consolidată se vor aduce rezultate și progres”, a spus Vladimir Voronin.
UPDATE 13:30: Protestatarii au adoptat o Rezoluție privind restabilirea statului de drept:
„Constatăm revenirea la metodele și instrumentele regimului Plahotniuc cu aceleași persoane compromise. Constatăm subminarea principiilor statului de drept și ale normelor legale, efectuarea unui atac de tip raider asupra Procuraturii cu implicarea SIS, având la bază o dorință de insuflare a fricii în societate.
Constatăm că societatea R. Moldova își exprimă îngrijorarea de corespunderea deciziilor politice adoptate de noua guvernare. Condamnăm procedura de suspendare și reținere a Procurorului General Alexandr Stoianoglo. Subliniem modul în care au acționat organele de drept.
Solicităm încetarea derapajelor anticonstituționale și degradare a statului de drept și eliminarea controlului politic asupra justiției, reîntoarcerea la conducerea Procuraturii Generale a lui Alexandr Stoianoglo.
Ne adresăm secretarului general al Consiliului Europei, Președintelui Comisiei de la Veneția, Adunării parlamentare a Consiliului Europei și întregii comunități internaționale”, se spune în Rezoluție.
Cristina Parfeni