[ X ]
(VIDEO) Preotul Maxim Melinti s-a pocăit public și a cerut Mitropoliei să-i permită să slujească în continuare
1 August

Preotul Maxim Melinti s-a pocăit public, astăzi, și a cerut Mitropoliei să-i permită de a sluji în continuare, transmite CURENTUL.

În cadrul unei conferințe de presă, Maxim Melinti a declarat că va renunța la orice conlucrare cu Gederdoc – M.

Mai jos vă prezentăm discursul integral:

„M-am gândit mult și îndelung la viața mea și situația creată în jurul meu. Am cântărit de nenumărate ori faptul de a-mi fi înșelat eu sau alții, de a fi înțeles greșit eu sau ceilalți, de a mă afla în eroare, eu personal sau întreaga biserică, precum și la perspectiva de a rămâne în afara bisericii și fără ceea ce iubesc atât de mult și față de care mi-am dedicat viața. Cântărind bine lucrurile, am înțeles că m-am aflat mult timp în contradicție, iar astăzi am decis că e timpul să mă opresc. Nu e ușor. Iar atunci când îți asumi o astfel de decizie te afli într-o mare frământare, îmi asum însă acest gest de sinceritate, în primul rând față de mine și nu mi-aș fi iertat niciodată să nu fi făcut gestul acesta. Am văzut prea multe destine risipindu-se în prea multă lipsă de sens, și prea multă înfrângere umană, ca să fie acceptată o astfel de comoditate a propriei risipiri. Dacă însă ne-am așezat față în față cu propriile noastre limite și propriile noastre erori și am fi sinceri oare unde am putea ajunge?

De aceea, astăzi, aflându-mă în deplinătatea facultății mintale și neconstrâns de nimeni recunosc și declar că am greșit aflându-mă într-o căutare fibrilă de a găsi răspunsurile la întrebările esențiale ale vieții, am apelat la alte surse și mi-am sorbit ideile din altă fântână decât cea a propriei tradiții. Nu am înțeles de la început că în biserică e important nu e să spui ceva nou ci să afirmi ceea ce e vechi deja. Am smintit și recunosc că nu m-am gândit la consecințe, și nici nu mi-a păsat că aș putea tulbura prin comportamentul, gesturile și atitudinea mea pe mulți frați într-u Hristos de aceiași credință și dintr-o aceiași părtășie. Am neglijat și am făcut abstracție prea mult timp de canoanele, învățătura precum și de înțelesurile Scripturii în tradiția bisericii răsăritene. Am greșit rămânând obtuz și rece la îndemnurile și sfaturile și încercările Înalt prea sfinției sale în primul rând, al fraților slujitori și altor persoane de a-mi revizui părerile greșite și de a-mi schimba atitudinea. Am greșit și îmi cer scuze în fața reprezentanților minorităților sexuale că le-am creat iluzia și speranță falsă, chiar dacă intențiile mi-au fost bune, nu am fost destul de tenace și convingător ca să le explic că fără pocăință, că fără schimbare reală nu există mântuire și nici vindecare a sufletului.

Țin să comunic pe această cale că renunț la diploma de apreciere din partea organizației Genderdoc – M și declar că voi refuza conlucrarea cu această organizație în contextul promovării păcatului. Îmi cer iertare în fața membrilor comunității pe care o păstoresc că i-am expus inutil și i-am făcut să sufere fără voie în tot acest răstimp, am greșit și îmi pare nespus de rău. Îmi cer iertare în fața întregii biserici pentru disconfortul moral și spiritual creat precum și pentru sminteală și vătămare duhovnicească cauzat. Îmi pare nespus de rău pentru faptul că cugetările mele expuse public au afectat imaginea bisericii ortodoxe per ansamblu, dar și imaginea clericilor mitropoliei Chișinău și întregii Moldove în mod particular.

Țin să-mi cer scuze și îi rog pe frații preoții să se roage și pentru mine și pentru ca să mă păzească Domnul de multe alte căderi în ispită care vor surveni în viața deloc ușoară și ferită de primejdii al unui cleric.

Îmi cer iertare în fața înalt prea sfințeniei sale Mitropolitul Vladimir pentru problemele și situațiile create și mulțumesc pe această cale pentru multă și îndelungă răbdare, dar și pentru înțelepciune și îngăduință părintească de care a dat dovadă.

Țin să precizez că nu mă aflu în spatele, nu sunt implicat și nici nu am vreo legătură cu toate postările, afirmațiile și comentariile și ieșirile publice cu caracter denigratori, blamant, jignitor făcut de unii lideri de opinie la adresa Mitropoliei și a ierarhului. Îmi cer scuze și în fața voastră, tuturor reprezentanților mass-media pentru că v-am supărat sau dacă v-am indus în eroare cu ceva.

Cu adâncă smerenie și plecăciune îmi cer iertare de la Mitropolie, mitropolit, episcop, preoți și toți bine-cuviincioșii creștini pentru tulburarea pe care am produs-o.

Rog înalt prea sfinția voastră să-mi restabiliți dreptul de a sluji în continuare și a desfășura activități de ordin liturgic, social și misionar. Promit că în viitor voi fi atent la replici și acțiunile pe care le fac”.

Cristina Parfeni

video: privesc.eu

Inapoi la arhiva noutaților