Pompierii din cadrul Detașamentului de salvatori din sectorul Ciocana a municipiului Chișinău au primit cinci dispozitive pentru stingerea ierbii și arbuștilor, transmite CURENTUL.
Aparatele de lichidare a incendiilor de vegetație au fost donate în urma unui parteneriat cu Asociația Pompierilor Voluntari din Vorarlberg din Austria.
Salvatorii și pompierii vor putea cu ușurință să le mânuiască acolo unde autospecialele de intervenție nu pot avea acces din cauza reliefului pădurilor și terenurilor agricole.
Mai mult, datorită acestora salvatorii ar putea ajunge cu ușurință în apropierea focarelor de ardere fără ca acestea să obțină răspândire.
Conform informațiilor Serviciului Situații Excepționale în anul 2016 pe teritoriul țării noastre au avut loc 3 304 incendii de vegetație, ce conform calculelor efectuate constituie 47 % din numărul total de intervenții.
Cristina Parfeni