[ X ]
(VIDEO) Polițiștii au reținut un tânăr suspectat de viol și omor
14 Aprilie

Un tânăr de 24 de ani, domiciliat în satul Roşcani,raionul Strășeni a fost reținut, fiind suspectat de omorul unei persoane. Anterior, suspectul a fost cercetat penal pentru violență în familie, transmite CURENTUL.

La 12 aprilie curent, la dispeceratul IP Strășeni, a parvenit o informație precum că în satul Roşcani, într-o gospodărie abandonată a fost depistat cadavrul unei persoane de gen feminin.

Deplasându-se la fața locului, poliția a depistat cadavrul femeii de 65 de ani, locuitoare a satului Roșcani. În urma examinării, medicul legist a constatat că, decesul acesteia a survenit în urma multiplelor leziuni în regiunea capului.

Ca urmare a măsurilor speciale de investigație, întreprinse de către ofițerii Direcției Combaterea Crimei Grave a Inspectoratului Național de Investigații și a Inspectoratului de Poliție Strășeni, a fost identificat un suspect care ar fi comis crima. Conform informațiilor operative, acesta se ascundea în pădurile din apropierea satului. Astfel, forțele de ordine au organizat razii, iar în urma unei ambuscade au reținut presupusul suspect. Asupra acestuia a fost depistată o armă de vânătoare, deținută ilegal și câteva cartușe.

Totodată, suspectul a prevenit rudele, în caz că va fi depistat de poliție, el va folosi cartușele pentru a trage în forțele de ordine, după care se va sinucide.

În cadrul audierilor, tânărul și-a recunoscut vina pe deplin, declarând că în seara zilei de 11 aprilie curent, fiind în stare de ebrietate și în urma unor neînțelegeri cu victima, acesta i-a aplicat femeii multiple lovituri în regiunea capului, ulterior violând-o. După care a ascuns cadavrul într-o gospodărie părăsită.

La moment, suspectul este reținut pentru 72 de ore, totodată, se întreprind măsuri pentru întărirea bazei probatorii și aplicarea măsurii de arest pe 30 de zile.

Conform legislației în vigoare persoanele culpabile se pedepsesc cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţie pe viaţă.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților