Elena Gatcin originară din Republica Moldova, dar stabilită cu traiul la Constanța, a participat, vineri-seară, la al 11-lea sezon al emisiunii Românii au talent. Ea a avut o prestație deosebită, interpretând la voce și pian melodia „Vreau să vii în viața mea”, a cântăreței din România Aura Urziceanu, informează CURENTUL.
Astfel, Elena s-a ales cu cel de-al zecelea și ultimul Golden Buzz și merge direct în semifinală. Iar cea care i-a oferit această șansă este artista Andra.
“Am trecut prin toate emoțiile posibile. Ai ales un cântec, care pentru mine înseamnă ceva, pentru că am început am început să cânt acest cântec cu fratele meu când eram mici, sunt foarte multe amintiri. Când văd un om atât de talentat trebyie să-I recunosc meritele, și nu am altfel cum, decât să apăs acest buton, îl meriți din plin” a spus Andra.
Elena a adăugat: „Nu pot să cred. Mulțumesc frumos”.
La fel, membrii juriului – Andi Moisescu, Florin Călinescu și Alexandra Dinu au fost impresionați de interpretarea sa.
Totodată, potrivit romaniiautalent.protv.ro, Elena este artistă și vine din Constanța. S-a născut în Chișinău și a început să cânte la vârsta de 5 ani. Ea are în total 17 ani de studii muzicale. După absolvirea Facultății de Muzică din Chișinău, s-a mutat în Constanța cu trupa ei. La scurt timp, trupa s-a despărțit, dar ea a decis să rămână în continuare în România. A început să studieze pedagogie muzicală și își dorește să devină profesoară. A lucrat trei ani la Teatrul Fantasio din Constanța, a cântat muzică jazz în diferite cluburi și a prins câteva contracte pe vase de croazieră. În prezent, Elena cântă cu trupa ei de jazz la diverse festivaluri. Principalul venit îl are din contractul cu un restaurant de pe litoral.
Sursa: Youtube/Românii au talent