Șeful statului, Maia Sandu, în cadrul unui briefing de presă, s-a referit la evenimentele de ultimă oră din regiune și din țara noastră, în contextul venirii refugiaților ucraineni în Republica Moldova, informează CURENTUL.
„Ieri dimineață ne-am trezit într-o lume nouă, violentă, incertă… Ieri ne-am trezit într-o altă lume. Este în mod cert o lume în care nu speram că vom ajunge să trăim vreodată”, a declarat ea.
Șeful statului a spus că-n aceste vremuri tulburi este important să fim solidari, să acționăm cu calm și responsabilitate pentru a asigura, în primul rând, siguranța cetățenilor noștri.
„În aceste vremuri, ca și-n totdeauna, suntem cu gândul la cetățenii noștri, dar și cei ai Ucrainei”, a mai spus oficialul, precizând că-n ultimele 24 de ore în Republica Moldova au venit peste 16 000 de cetățeni nevoiți să se refugieze din Ucraina.
Maia Sandu a remarcat că Republica Moldova a arătat că este alături de oamenii din Ucraina.
„Apreciez activitatea angajaților punctelor de trecere a frontierei și le mulțumesc colegilor polițiști de frontieră și angajaților vămii pentru ceea ce fac în această perioadă dificilă. Și nu trebuie să uităm de angajații organelor de forță care au primit misiuni suplimentare și veghează pentru ca oameni să fie în siguranță”, a mai spus ea.
Președintele a mulțumit și cetățenilor pentru solidaritatea și generozitatea de care dau dovadă, declarându-se mândră de acțiunile cetățenilor din ultimele două zile.
„Ucraina este prietenul nostru, în Ucraina trăiesc rudele noastre. Durerea lor e și durerea noastră. Sunt momente cumplite”, a mai spus politicianul.
Maia Sandu a îndemnat, de asemenea, cetățenii să se informeze din surse verificate.
„Trebuie să fim constructivi, mobilizați și solidari. Sunt convinsă că vom ieși cu capul sus și din această criză!”, a subliniat șeful statului.
!!!
URMĂREȘTE-NE ȘI PE TELEGRAM!
Pentru informații de ultimă oră vă îndemnăm să vă alăturați canalului nostru de Telegram – https://t.me/poliexpertmd!
Poliexpert este canalul de Telegram care reprezintă portalurile de știri www.tribuna.md, www.oficial.md, www.curentul.md și www.provincial.md!