[ X ]
(VIDEO) În cadrul protestului a fost adoptată o Rezoluție (update)
6 Decembrie
UPDATE 13:22: Participanții la protest au adoptat, în unanimitate, o Rezoluție, prin care solicită demisia Guvernului, declanșarea alegerilor anticipate și anularea pachetului de legi votate în ședința Parlamentului din 3 decembrie 2020.
„Noi, cetățenii R. Moldova, întruniți la mitingul de protest în PMAN, ne opunem acțiunilor antipopulare ale regimului Dodon-Șor, care încalcă rezultatele alegerilor prezidențiale din noiembrie 2020. Alegerile au arătat clar în ce direcție RM vrea să se miște. Cetățenii au cerut Președintelui lupta împotriva hoției, sărăciei și minciunii, i-au cerut să scoată țara din izolare internațională, ca instituțiile statului să combată efectele crizei pandemice și economice. Cetățenii au cerut curățarea clasei politice prin alegerile parlamentare anticipate.
Regimul lui Dodon nu se poate împăca cu înfrângerea. Încearcă să reducă din atribuțiile Președintelui ca să poată fura mai departe.
Adunarea cetățenilor cere să fie îndeplinite imediat următoarele cerințe:
1. Demisia Guvernului Chicu.
2. Declanșarea alegerilor parlamentare anticipate.
3. Anularea pachetului de legi votat în mod abuziv cu încălcarea normelor și procedurilor de validare.
În cazul în care nu vor fi demarate acțiunile necesare, ne rezervăm dreptul să întreprindem toate măsurile și acțiunile necesare constituționale pentru a contracara uzurparea puterii de stat”, se spune în Rezoluție.

UPDATE 13.08: Potrivit organizatorilor, la protest participă în jur de 50 mii de oameni.

UPDATE 13.00: Liderul Mișcării Politice „UNIREA”, Dorin Chirtoacă a îndemnat oamenii la unitate pentru 10 ani înainte pentru a-i bate pe cei care astăzi sunt la guvernare.

UPDATE 12.55: Menționăm că, în paralel, agricultorii din țară protestează cu tehnica agricolă la câteva intrări în capitală. Potrivit organizatorilor, câteva unități de tehnică vor ajunge în centrul capitalei.

UPDATE 12.32: Liderul Partidului Unității Naționale (PUN), deputatul Octavian Țîcu a îndemnat cetățenii la unitate și a menționat că unica scăpare pentru această țară sunt anticipatele.

UPDATE 12:00: Președintele ales al R. Moldova, Maia Sandu a cerut demisia Guvernului și alegeri parlamentare anticipate:

„Au trecut doar 3 săptămâni de când s-a încheiat campania. După alegeri răbdarea noastră e iarăși pusă la încercare. Supărat că nu a reușit să amăgească oamenii și de data asta, Dodon încearcă să dea foc țării. Așa încearcă ei să se țină de putere, ca să poată continua el și camarazii lui să fure, să facă viața oamenilor și mai grea. Au încropit o majoritate parlamentară rușinoasă și au transformat Parlamentul într-o găinărie. Majoritatea PSRM-Șor este formată din deputați care au participat la furtul miliardului, care au reușit să se vândă de 3 ori pe perioada unui mandat. Cea mai scurtă cale spre anticipate este demisia Guvernului. Vreau să-l întreb pe Chicu dacă îi place să fie Guvernul lui Șor, dacă îi place să fie Guvernului expiratului Dodon, dacă vrea să protejeze în continuare acest Parlament compromis. Guvernul trebuie să meargă în demisie și imediat să pornească mecanismul de declanșare a anticipatelor”.

UPDATE 11.45: Vicepreședintele Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari, vicepreședintele Parlamentului, a anunțat planul formațiunii pentru declanșarea alegerilor anticipate.

„Dodon, în loc să recunoască înfrângerea, prin intermediul Guvernului propune niște porcării. Nu avem timp să umblăm 4 ani cu proteste, trebuie să avem un plan la ce facem mai departe. Avem un Președinte ales, țara are nevoie de anticipate. E nevoie de demisia acestui Guvern. Noi, cei de la Platforma DA, propunem ca pe 10 decembrie să fie validat mandatul Maiei Sandu, iar pe 11 să fie inaugurarea, iar Chicu să demisioneze atunci”, a spus Alexandru Slusari.

UPDATE 11.39: Vicepreședintele PAS, deputatul Igor Grosu a menționat că anticipatele sunt unica soluție de a merge înainte.

„Am câștigat cu riscul pentru familiile noastre, locurile noastre de muncă, profesiile noastre. Azi suntem aici pentru a ne apăra victoria. Mai avem încă de luptat. Aceasta victorie s-a datorat nu doar nouă, celor din prima linie, toți am fost în prima linie, această victorie s-a datorat tuturor: colegilor din PAS, Platforma DA, PUN, Partidul Nostru etc., toți cei care au înțeles că Dodon și Șor, doi bandiți și tâlhari, care vor să ne fure victoria. Noi nu cedăm! Nu o să le permitem să ia din atribuții, să fure instituțiile, să dea oamenii afară, cei care își fac datoria. Așa un Parlament plin de hoți nu am avut de 30 de ani. Unii au schimbat partidul de 3 ori într-un singur an. Anticipatele sunt unica soluție de a merge înainte. Cerem și acestui Guvern demisia”, a spus Igor Grosu.

UPDATE 11.11: Participanții la protest cer demisia Guvernului Chicu și alegeri parlamentare anticipate. Protestatarii scandează mai multe lozinci: „Șor și Dodon – la tomberon”, „Demisia!”, „Anticipate!” etc.

În aceste momente, în capitală are loc o acțiune de protest a cetățenilor țării „Apărăm votul și voința poporului”, transmite CURENTUL.

Protestul are loc în Piața Marii Adunări Naționale și este organizat de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), la inițiativa Președintelui ales, Maia Sandu, față de politica guvernării cu privire la unele proiecte de legi, care sunt considerate antipopulare și antinaționale.

De menționat că, mai mulți lideri politici susțin protestul dat și au îndemnat membrii, simpatizanții, susținătorii să iasă în stradă. E vorba de Platforma DA, PDM, PLDM, PUN, „Pro Moldova”.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților