[ X ]
(Video) Iată video-blogger-rul din Moldova care câștigă până la 15 mii de dolari pe lună!
11 Octombrie

Cel mai îndrăgit video-blogger din Republica Moldova are peste 8 sute de mii de urmăritori pe canalul său de YouTube și câștigă peste 15 mii de dolari pe lună, informează CURENTUL.

Octavian Apostol, directorul general al Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI), a declarat într-o emisiune TV sumele pe care le-ar încasa Ilie Bivol lunar.

„Noi avem un video-blogger renumit și îndrăgit. El are peste 8 sute de mii de urmăritori pe canalul său de YouTube, iar lunar are peste 20 de milioane de vizualizări, banii din acest video-blog sunt evaluați între 5.700 de dolari și 15 mii de dolari pe lună”, a declarat specialistul în domeniul proprietății intelectuale, în cadrul emisiunii „Cod Galben” de la 10TV.

Menționăm că, video-blogger-rul Ilie Bivol are deja 13 filmulețe pe YouTube, care depășesc cifra de 1 milion de vizualizări, cel mai popular video fiind cel în care el linge un cactus.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților