Cunoscutul istoric din Republica Moldova, academicianul Valeriu Pasat, a prezentat o expoziție la Iași, în cadrul Congresului Național al Istoricilor Români, transmite CURENTUL.
Evenimentul se desfășoară la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași în contextul în care în acest an este marcat Centenarul Marii Uniri.
În „Sala pașilor pierduți” a Universității poate fi vizitată expoziția „Fațetele stalinismului în Basarabia”: documente, desene, memorii din gulag ale unei basarabence.
„În general, în istorie, noi avem mulți oameni care și-au scris memoriile, dar, practic, pe degete putem să numărăm oameni care au desenat ceea ce au văzut. Efrosinia Chesnovschi este pentru noi, istoricii, o sursă foarte importantă, fiindcă, în primul rând, a descris viața care a petrecut-o timp de 11 ani. A descris ce a însemnat pentru noi, basarabenii, sovietizarea Basarabiei și concluzia, la care a ajuns ea, este că, totuși, astfel de experimente pe seama oamenilor nu trebuie să se mai repete”, spune Valeriu Pasat, în cadrul unui reportaj pentru TVR Iași.
La Congres participă peste 400 profesori, cercetători și activiști.
Cristina Pendea