[ X ]
[ X ]
[ X ]
(VIDEO) Curtea Constituțională s-a întrunit în ședință. S-a cerut recuzarea judecătorului Țurcan!
21 Mai

Curtea Constituțională a Republicii Moldova (CCM) s-a întrunit astăzi, începând cu ora 10.00, în ședință pentru a examina sesizarea nr. 168a/2019 privind controlul constituționalității unor prevederi din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, a Hotărârii Parlamentului nr. 101 din 30 iulie 2019 privind înaintarea candidaturii la funcția de Procuror General interimar al Republicii Moldova și a Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 1232-VIII din 31 iulie 2019 privind desemnarea lui Dumitru Robu în funcția de Procuror General interimar, informează CURENTUL.

ACTUALIZARE ora 10.35: Cererea de recuzare a judecătorului Curții, Vladimir Țurcan – depusă de deputatul Sergiu Sîrbu, a fost admisă.

Sesizarea sus-menționată a fost depusă la data de 23 septembrie 2019 de către Pavel Filip, Dumitru Diacov, Vladimir Cebotari, Serghei Sîrbu, Igor Vremea, Alexandru Jizdan, Vladimir Vitiuc, Violeta Ivanov, Corneliu Padnevici, Nicolae Ciubuc, Eleonora Graur și Vasile Bîtcă, deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

Ieri, 20 mai 2020, deputații democrați Pavel Filip, Dumitru Diacov, Nicolae Ciubuc, Igor Vremea și Alexandru Jizdan și-au retras sesizarea.

Ceilalți deputați, care au devenit recent membri ai grupului „Pro Moldova”, și-au menținut sesizarea.

În debutul ședinței CCM, deputatul Sergiu Sîrbu a cerut recuzarea judecătorului Vladimir Țurcan.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților