Victor Stepaniuc, ex-viceprim-ministrul Republicii Moldova a acceptat provocarea și ne-a răspuns în cadrul proiectului CURENTUL – „Cu drag de țară” – dedicat Zilei Independenței R. Moldova. Astfel, el ne-a relatat cum arată în viziunea sa Republica Moldova după 26 de ani de Independență, cum a contribuit la prosperarea țării, de ce suntem unde suntem și ce trebuie de făcut pentru a schimba situația în bine.

C.: În opinia Dvs., cum arată R. Moldova la 26 de ani de Independență?

V.S: Soarta moldovenilor în ultimele secole a fost dramatică, chiar tragică uneori. Așa a vrut istoria ca în sec.XIX să fie lichidată statalitatea vechii Moldova, țara de glorie a strămoșilor noștri moldoveni. Însă la 1917 în condițiile Primului Razboi Mondial și a revoluțiilor din Rusia moldovenii dintre Nistru și Prut pledează pentru renașterea statalității moldovenești și proclamă la 2 decembrie, 1917 Republica Democratică Moldovenească. Tragic a fost destinul acelei republici, răpusă și lichidată în numele unor interese geopolitice. Merită de menționat însă, că Republica Moldova își are rădăcini istorico-politice și de drept cu Republica Democratică Moldovenească (1917-1918) și Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (1940-1991), care a fost stat cu suveranitate limitată. Pledoaria elitelor politice și intelectuale, a poporului nostru pentru suveranitate și independență s-a accentuat îndeosebi în anii 1988-1991 în cadrul procesului de dezmembrare a URSS. Obţinerea independenței de stat a Republicii Moldova în condițiile anului 1991 a fost un dar de la Dumnezeu moldovenilor pentru truda și rivna lor spre libertate și autoafirmare națională.

Desigur, azi trebuie să constatăm că independenţa Republicii Moldova nu a adus prosperitate şi bunăstare în fiecare familie. Majoritatea cetăţenilor au fost grav afectați de problemele social-economice din ultimele decenii. În rezultatul unor reforme nereușite și a unor guvernări incompetente și corupte domenii importante ale vieții social-economice au suferit în anii Independenței o degradare substanțială. O cauză fundamentală a eșecurilor în dezvoltarea țării a fost și este scindarea elitelor politice și intelectuale în chestiuni fundamentale, inclusiv în problema construcției statale. Unioniștii moldoveni, care au dominat politic Parlamentul și Guvernul Moldovei în anii 1990- 1992, inclusiv echipa Președintelui Snegur, după cum demonstrează documentele, au intenționat să realizeze unirea Republicii Moldova cu România. Evident, acestea din start nu au avut un ideal al Moldovei independente și prospere. O altă componență a elitelor moldovene din anii 90 au susținut separatismul din regiunea transnistreană și Găgăuzia. Cea mai mare parte a elitelor moldovenești, care pledează după 1991 pentru consolidarea statalității Republicii Moldova este deasemenea scindată politico-ideologic și geopolitic în 2-3 curente. Spre regret, conducerea țării, Președinții Snegur, Lucinschi, Voronin, Timofti, etc., partidele de la guvernare în anii independenții au dat prioritate luptei politice și nu au acționat hotărât pentru instituirea unui dialog constructiv între forțele politice și intelectuale din țară, în interesul dezvoltării statului și prosperării societății moldovenești. Luptele politice interminabile, lipsa culturii politice, ambițiile personale și de grup au favorizat incompetența, corupția, disfuncționalitatea în administrație și economie. Sistemul economic reformat în anii Independenței nu poate azi asigura cu venituri bunăstarea majorității cetățenilor, și acesta este unul din marile eșecuri ale elitelor politice moldovene. Astfel, Republica Moldova în 26 de ani și-a căpătat doar independența politică: avem Constituție, guvernare, sistem politic, separarea puterilor, suntem membri a ONU, Consiliului Europei, avem recunoaștere internațională, etc. Însă vina tuturor guvernanților, fără excepție, este, că avem o democrație imitativă, care ignoră omul și interesele sale vitale, iar țara nu și-a putut asigura o independență social-economică.

Moldova, în viziunea mea, are resurse umane și naturale de cea mai bună calitate, suntem un popor talentat. Cinci personalități, născute în Moldova sau cu origini basarabene, sunt în lista celor care au fost premiate cu Premiul Nobel. Multe popoare mai mari și puternice au mai puțini premianți Nobel decât moldovenii. Moldova, sunt sigur, poate deveni o țară prosperă prin muncă, bună organizare, politica externă pragmatică, guvernare onestă și inteligență, cu dragoste de țară.

C. Se spune că nu întreba „ce poate face țara pentru tine, întreabă ce poți face tu pentru țară”. Dvs. ce ați făcut pentru ca R. Moldova să devină un stat dezvoltat?

V.S: În viața și activitatea de muncă m-am străduit să tind spre perfecțiune și eficiență. Deși nu am fost membru a PCUS, am fost promovat în diferite funcții publice și obstești după rezultate în muncă. La vârsta de 27 de ani am fost ales director de școală. Atunci în 1985 am fost unul din cei mai tineri directori de școală din republica și raion. Mă mândresc, că am fost responsabil în anii 1986-1987 pentru construcția clădirii școlii noi din s. Hansca, Ialoveni.

Angajându-mă în activitatea politică am fost ales deputat în Parlament, am fost circa 8 ani practic a 2-a persoana în PCRM, ocupând funcția de secretar executiv, secretar al CC PCRM, vice-președinte și președinte al fracțiunii parlamentare, președinte al comisiei tineret, sport, turism, și în 2 legislaturi, președinte al comisiei cultură, știință, învățământ, tineret, sport. În anii 2008-2009 am fost numit de Președintele V.Voronin în funcția de viceprim-ministru pentru probleme sociale.

În cadrul activității în Parlament și Guvern am fost responsabil de domeniul social. Având exemplul altor ţări, am căutat să conving deputaţii că bunăstarea şi modernizarea în Moldova este imposibilă fără investiţii solide în domeniul Educaţiei şi Tineretului. Am pledat pentru programul de restabilire a grădiniţelor de copii (în opt ani au fost reparate 786 de grădiniţe). Sânt autorul şi promotorul activ a două programe pentru tineret: Asigurarea tinerilor specialişti cu locuinţă în zona rurală şi Programul de abilitare economică a tinerilor. Sânt autorul legilor despre tineret, despre turism, care sunt în vigoare. Am iniţiat modificarea Legii învăţămîntului (art.62, al. 7), care a interzis înstrăinarea şi privatizarea clădirilor instituţiilor de învăţămînt. Cu insistenţă, am argumentat permanent necesitatea majorării salariilor pedagogilor, savanților și angajaților din cultură.

Am pledat pentru revigorarea colegiilor şi şcolilor profesionale, care, la propunerea unor miniştri, circa 50%, urmau să fie lichidate sau „optimizate”. Un succes a fost şi majorarea, începând cu anul 2003, numărului bursierilor de stat în universităţi, colegii şi şcoli profesionale.

Ex-preşedintelui Voronin i-am înaintat conceptul restabilirii şi reparaţiei principalelor vestigii culturale ale Moldovei, inclusiv a monumentelor istorice, mănăstirilor, bisericilor, teatrelor, caselor de cultură. Am fost promotorul unor noi manuale de istorie, care ar educa dragostea pentru Moldova şi poporul moldovenesc.

Mă mândresc cu multe din succesele guvernării PCRM din anii 2001-2009, care azi sunt doar istorie. Doar niște comparații: bugetul național în anul 2001- 4 mlrd. Lei, iar în 2009– 17 mlrd.lei, PIB – 19mlrd. lei în 2001 – 68 mlrd.lei în 2009, reducerea datoriei externe de la 1,5 mld (2001) la 720 mln. dolari,(2009), creşterea salariului mediu în economie de la 408 lei la 3100 lei, gazificarea a circa 520 localităţi din Moldova, construcția a 116 km de cale ferată, construcția terminalului Giurgiuleşti, etc.

Succese realizate în domeniul social este în primul rând meritul Președintelui Voronin, a colegilor din echipa PCRM: Dnii Tarlev, Dodon, Neguța, Bondarciuc, Turcan, Lupu, Doamnele Grecianii, Ostapciuc, etc. Desigur este și un aport al meu personal. Majoritatea acțiunilor și realizărilor în acest domeniu au fost inițiate ori susținute și avizate de mine și promovate insistent.

În domeniul învățământului: aderarea Republicii Moldova la Procesul de la Bologna- anul 2005, bugetul învățământului în PIB: 5,9 % (2001) – 8,4% (2009),cheltuielile din Bugetul public pentru învăţămînt s-au mărit de la 1,1 mlrd. lei (2001) la 5.4 mlrd.lei (2009), reparaţii capitale: de la 9 mln. lei (2001) la 65 mln. lei (2009). Total – 345 mln. lei în 8 ani, reparate 370 şcoli din contul statului (2001-2009); redeschiderea grădiniţelor: 688 grădiniţe (2001), 1410 grădiniţe (2008), Gazificate 410 şcoli şi 570 grădiniţe, redeschiderea taberelor de odihnă: 161 de tabere în 2001, 692 tabere în 2009, au fost construite: Clădirea Universităţii de Educaţie Fizică şi Sport și Blocul Universităţii de Stat din Comrat – 40,5 mil. lei,implementarea Programului „SALT”, 1367 de instituţii de invatamint , conectate la reţeaua internet in anii 2002-2009,bursă studenţilor – de la 65 lei (2000) la 350 lei (2009), salariul mediu în învăţămînt a crescut de la 336 lei (2001) la 2770 lei (2009). De asemenea am contribuit și în alte sfere cum ar tineret, cultură, medicină,știință, etc.

C.:Care au fost trei cele mai mari greșeli comise în cei 26 de ani de independență?

V.S: „Reformatorii”, forţele democratice, care au ocupat locuri de frunte în Parlamentul Moldovei după 1990 au considerat ca modelul ideal de dezvoltare şi modernizare a țării este civilizaţia occidentală şi europenizarea. Este bine cunoscut, că în sec. al XX și-au demonstrat eficiența, ca regulă, 2 modele contemporane „occidentaliste” de modernizare social-economică:

a) modelul neo-clasic, liberal(liberal-democrat) – bazat pe respingerea completă a „socialismului”, proprietății de stat și cooperatiste, absolutizarea rolului proprietății private în economie, reducerea funcțiilor sociale și regulatorii ale statului;

b) modelul social (statul social, social-democrat) – care presupune coexistența liberă a diferitor forme de proprietate, funcționarea întreprinderilor și monopolurilor de stat, prognozarea și planificare indicativă, funcții sociale efective și reglementare activă de către stat a proceselor social-economice.

Spre regret, elitele guvernante în cadrul reformării economiei nu au luat în vedere specificul și condițiile de funcționare a economiei Republicii Moldova, care în perioada sovietică era integrată decisiv în complexul economic al URSS. Reorganizarea economiei, programele de privatizare au fost realizate în anii independenții după modelul liberal (liberal-democrat). Acest model de reformare a fost impus activ guvernanților de către structurile occidentale, în primul rând cele americane în anii 1990 – 2000, 2006 până în prezent. În urma acestor reforme anti-sociale în Moldova au fost lichidate în sectorul industrial circa 550 mii locuri de muncă. Reformatorii practic au demolat toată industria Moldovei. O parte de intreprinderi industriale, au rezistat doar pe malul stâng al Nistrului. O altă reforma dezastruoasă a fost parcelarea loturilor în agricultură și lichidarea prin ruinare și dezasamblare a averii kolhozurior și sovhozurilor. Volumele de producție în agricultură în majoritatea ramurilor s-au redus de 2-3 ori. Dezastrul privatizării a prăbușit economic Moldova la nivelul anilor 60 din sec.XX. Plecarea din țară a celor peste 1mln. de oameni sunt consecințele, în primul rând, a acelor reforme. Privatizarea economiei, realizată în Moldova în anii 1991- 2001 a fost un jaf organizat contra poporului moldovenesc și este cea mai mare crima contra Moldovei. Jaful miliardelor din sistemul financiar-bancar de care se face responsabilă actuală guvernare este probabil, a doua faza a acestei crime.

Țara în viziunea mea și a multor politicieni și savanți cu opinii de stânga trebuiă reformată după un model social (social-democrat). Statul trebuia indiscutabil să mențină influiență și monopolul asupra ramurilor principale ale economiei naționale, să realizere deetatizarea întreprinderilor doar, creând intreprinderi populare (ale colectivelor de muncă), întreprinderi municipale, cooperative agricole, cooperative ramurale, parteneriate economice public-private. Statul trebuia desigur să dezvolte producerea industrială, tehnologiile în agricultură, să păstreze și să multiplice piețele externe de desfacere în spațiul post- sovietic și în țările din regiune.

Elitele politice de stânga din Republica Moldova, PCRM, care au guvernat țara îndeosebi, în perioada 2001-2009 au implementat activ și consecvent modelul social de modernizare și reformare a vieții social-economice în țară doar la început, în anii 2001-2004. După anul 2006 în discursul politic a unor lideri comuniști, inclusiv a Președintelui V. Voronin și în documentele programatice ale PCRM a apărut pledoaria pentru reformarea liberală a economiei, care facilita monopolizarea afacerilor și companiile bogate din economie. Astfel, modelul social (social-democrat) de modernizare social – economică, implementat cu succes în a doua jumătate a sec. XX în Suedia, Norvegia, Finlanda, Austria, China, Belarus, etc., a fost în mare parte abandonat în politicile partidelor de centru-stânga și stânga din Republica Moldova în anii independenței.

A doua greșeală a fost instituirea în anul 2000 a republicii parlamentare. Urmărind evenimentele politice din anii 1989-2017 este evident, că sistemul politic și transformările social-economice au evoluat în condiții de instabilitate nu doar din cauza prăbușirii URSS și a tranziției, ci în primul rând din cauza deficitului de cultură politică în societate și confruntarea accerbă între elitele politice.

Schimbarea prea frecventă a regimului de guvernare a fost o consecința a confruntărilor politice dintre elite și o cauză a instabilității politice cronice, care a afectat puternic activitatea Executivului și în consecință viața social-economică a țării. În 25 de ani ai independenței statul Republica Moldova a avut 18 guverne, investite legal prin votul Parlamentului și 3 guverne interimare, confirmate prin decret prezidențial.

Reforma constituțională din 5 iulie, 2000 a avut o influență nefastă asupra funcționării sistemului politic din Republica Moldova din ultimii 15 ani.  Modificarea în aparență a avut ca obiectiv racordarea sistemul politic moldovenesc la modelele celor mai avansate țări europene. În realitate, mai mulți actori politici parlamentari de atunci – M.Snegur, V.Voronin, Iurie Roșca, D.Diacov în lupta politică cu Prețedintele P.Lucinschi au dorit limitarea atribuțiilor prezidențiale, ignorând realitățile culturii politice din țară, problemele pluripartitismului incipient, factorul instabilității guvernamentale și avertismentele, ca reformă crează premise pentru viitoarele crize politice.

Republica Moldova se confruntă cu o criză a funcționalității principalelor structuri ale statului, iar cea mai ineficientă și instabilă structura a sistemului politic de-a lungul anilor este Guvernul, care într-un sistem parlamentar de guvernare depinde cardinal de stabilitatea, competența și vigoarea majorității parlamentare, cultura clasei politice și a multipartidismului. Este puțin probabil, ca în următorii ani regimul parlamentar moldovenesc, în condițiile social-politice actuale să poată asigura în Republica Moldova stabilitate politică, Guvern eficient și creșterea social-economică în interesul cetățenilor. Pentru a schimba lucrurile merită să fie studiată practica asigurării funcționării guvernelor puternice și eficiente în țările cu regim prezidențial de guvernare.

În viziunea mea, având în vedere realitățile Republicii Moldova și practica internațională a țărilor din perioda tranziției, în țara noastră trebuie implementat sistemul prezidențial de guvernare cu o separare strictă a puterilor-executivă, legislativă, judecătorească, care asigură: alegerea directă a Președintelui de către popor; stabilitatea puterii executive, subordonate în linii mari Preşedintelui; alegerea și formarea de către cetățeni a ramurilor puterii în stat, dezvoltarea unei puteri judecătoreşti independente, formate în urma alegerilor cu participarea societății civile, cu atribuţii de control constituţional; inexistenţa unui mecanism al moţiunii de cenzură.

În cadrul regimului prezidențial separarea celor 2 puteri în stat- Parlamentul si Guvernul, permite un control reciproc dintre puterea executivă şi cea legislativă, şi contribuie la contracararea abuzurilor şi corupţiei din stat. Președintele poate reacționa operativ și decisiv în momente de criză. Este evident din practica funcționării sistemelor politice, că un regim politic prezidenţial este mult mai stabil decât unul parlamentar pe perioada mandatului.

A treia greșeală, este politica externă ineficientă. În anii independenții Moldova a promovat o politică externă ineficientă și incompetentă, care deseori nu a fost ghidată de interesele naționale:

a) în 26 de ani, în condiții relativ prielnice, pașnice, Moldova nu s-a apropiat de soluționarea problemei transnistrene,

b) nu a existat o politică externă multivectorială, bazată pe promovarea prioritară a intereselor economice,

c) nu s-au stabilit relații echilibrate cu Rusia și Occidentul în baza principiilor de neutralitate strategică și a priorității intereselor economice vitale ale Republicii Moldova,

d) intensificarea relațiilor Republicii Moldova cu NATO, trimiterea militarilor moldoveni în misiune în Irak, deschiderea Biroului NATO la Chișinău sunt acțiuni ce atentează la statutul de neutralitate a Moldovei, seamănă neîncredere în relațiile moldo-ruse, crează impedimente serioase în procesul de soluționare a problemei transnistrene.

C.: Ce trebuie de făcut în regim de urgență pentru a schimba situația în care se află R. Moldova?

V.S: În condițiile actuale de dezastru social-economic și instabilitate politică forțele politice trebuie să se ghideze nu de interese înguste de partid, dar de interesele vitale ale țării și societății moldovenești. Moldova are nevoie urgent de un program de modernizare, care poate fi realizat doar în condiții de dialog și consens social-politic cu majoritatea segmentelor societății moldovenești. Pentru a porni pe aceasta cale a dezvoltării durabile sunt rezonabile următoarele acțiuni urgente: inițierea unui dialog larg social-politic între forțele politice și obștești, care pledează pentru statalitatea Republicii Moldova și semnarea unei convenții naționale „Pentru Moldova” după modelul Pactului Moncloa. Trebuie să conștientizăm: crizele politice, economice, cea demografică, financiară, socială, identitară ne-au depăşit, deoarece am fost prea dezbinați, n-am avut lideri naţionali. Alte ţări, care au trecut prin asemenea perioade, au găsit soluţii. În 1977, partidele politice spaniole – socialiştii, comuniştii, franchiştii, creștin-democrații au semnat Pactul Moncloa – o înţelegere politică între partidele cu doctrine diferite, care a permis Spaniei în timp de 12 ani să devină stat prosper, modern, democratic.

Guvern de Salvare Națională, creat în rezultatul alegerilor parlamentare și în conformitate cu obiectivele convenției naționale „Pentru Moldova”, cu invitarea profesioniștilor din cadrul societății civile și a celor mai importante partide politice de opoziție. Politica externă pragmatică multivectorială, politica de neutralitate, abandonarea implicării Moldovei în confruntările geopolitice, promovarea diplomației economice.

Instituirea pentru următorii 25-30 de ani a unui regim prezidențial de guvernare, care ar asigura stabilitate, eficiență și responsabilitate Executivului. Formarea a clasei de mijloc și asigurarea prosperității societății moldovenești prin politici orientate spre: anihilarea oligarhiei și corupției, dezvoltarea busenessului mic și mijlociu, revenirea în țară și utilizarea potențialului gastarbaiterilor, dezvoltarea științei aplicative și modernizarea sistemului de învățământ, dezvoltarea prioritară a ramurilor industriei, programe social-economice pentru tineret, etc.

Realizarea unui consens național în baza acestor principii și priorități, care se conțin în majoritatea programelor partidelor de opoziție ar permite Republicii Moldova să creeze în 5-8 ani circa 350 mii locuri de muncă, să aibă o creștere economică anuală de 10-12%, să-și dubleze odată în 3 ani bugetul național, să pornească pe calea progresului și bunăstării.

Notă: Republicat din 24 august 2017.

Anastasia Borta