După ce a fost demis din funcția de Președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Victor Micu, a venit cu un mesaj de mulțumire pentru colegii săi, cu care a muncit în acești ani, transmite CURENTUL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Victor Micu a menționat că nu s-a ținut niciodată de funcții.
„Stimați colegi judecători!
Vreau să Vă mulțumesc că pe parcursul anilor, cât am fost în fruntea CSM, m-ați susținut în promovarea și realizarea reformelor în sistemul judecătoresc. A fost o perioadă foarte grea, cu multe evenimente tumultuoase care au marcat profund Republica Moldova. Totuși, sistemul judecătoresc a rămas, și sper să rămână în continuare, una din cele mai transparente instituții din stat. În calitate de președinte al CSM, funcție pentru care Dvs. mi-ați acordat încrederea, m-am străduit întotdeauna să am o atitudine conștiincioasă în tot ceea ce am făcut. V-am tratat întotdeauna cu mult respect pentru că așa am fost educat să mă comport cu orice persoană, dar și pentru că meritați tot respectul din partea societății. După cum am menționat și în interviurile pe care le-am oferit, timpul le așază la loc pe toate. Nu m-am ținut niciodată de funcții. Nu aceasta este important în viață – funcțiile vin și se duc. Important este când te întâlnești cu un om să nu-ți fie rușine să-l privești în ochi”, scrie Victor Micu.
De asemenea, în mesaj, Victor Micu spune că s-au făcut multe lucruri bune pentru sistemul judecătoresc și le-a urat colegilor săi răbdare, perseverență și rezistență la toate atacurile care sunt acum.
„În opinia mea, în această perioadă s-au făcut multe lucruri bune în sistemul judecătoresc, dar mai sunt și multe de realizat. Sper și sunt ferm convins că datorită sprijinului Dumneavoastră aceasta ne va izbuti. Sa știți că Veți avea în continuare în persoana mea un susținător ferm al promovării prestigiului sistemului judecătoresc, un adept al fortificării independenței judecătorilor și a sistemului judiciar în general.
Fără o justiție echitabilă nu poate exista un veritabil stat de drept spre care noi cu toții tindem.
La final, vreau să vă mulțumesc pentru încredere, pentru colegialitate, pentru că în toți acești ani am fost împreună și în clipele mai complicate, dar am împărțit și succesele pe care le-am realizat. Vă doresc multă răbdare și în continuare, perseverență și rezistență la toate atacurile la care este și, probabil, va fi și în continuare supus sistemul judecătoresc.
Succese mari, dragi colegi!”, punctează Victor Micu.
Cristina Parfeni