Locatarii blocurilor din strada Eugen Doga, 4 și Alexandru cel Bun, 96 se confruntă cu o schema de autorizare ilegală de construcție a mansardei deasupra blocurilor lor, care este pe cale să fie legalizată definitiv prin intermediul unei instanțe de judecată, „așa cum iubește să facă de obicei Primăria Chișinău sau investitorii, așa-zișii”. Declarația aparține viceprimarului demis al municipiului Chișinău, Victor Chironda, făcută într-o conferință de presă la IPN, notează deschide.md.
Chironda îi cere public primarului general, Ion Ceban, să dispună o anchetă de serviciu în care să fie vizați funcționarii din Direcția arhitectură și Direcția generală locativ-comunală și amenajare, iar Oficiului Cancelariei de Stat să-și revadă poziția privind dispoziția cu privire la revocarea autorizației de construire. De asemenea, Victor Chironda a pregătit un demers către Procuratură și CNA.
Potrivit lui Victor Chironda, pe actele permisive emise de Primăria Chișinău stă și semnătura sa, în acea perioadă el fiind în funcția de viceprimar. Victor Chironda a explicat că, în luna martie 2020, Direcția arhitectură și urbanism i-a înaintat spre semnare certificatul de urbanism pentru proiectare, care a fost semnat de șefa Direcției arhitectură, așa cum prevede procedura. Pornind de la premisa că funcționarii din cadrul Direcției au verificat conformitatea documentației și având în vedere prezența semnăturii arhitectului șef al municipiului Chișinău, a presupus că certificatul respectă prevederile legale și l-a avizat. La fel s-a întâmplat și în ianuarie 2021, când din partea Direcției i-a fost înaintată spre semnare autorizația de construcție, pe care la fel a avizat-o. El spune că în atribuțiile viceprimarului de ramură nu intră verificarea conformității actelor, ci doar avizarea, în numele primarului general, a documentului permisiv pregătit de funcționarii Direcției arhitectură și urbanism.
Cu toate acestea, în urma petiției venite de la locatari s-a autosesizat și a cerut tot dosarul pe care l-a examinat și a depistat mai multe neconformități. I-a atras atenția că, în calitate de co-beneficiar al contractului de urbanism și al autorizației de construcție este indicată Direcția generală locativ-comunală și amenajare. Șeful Direcției, Ion Burdiumov, i-ar fi spus că există un contract de investiții în încăperi de tip mansardă, din 5 decembrie 2018, semnat între Direcție și compania investitoare. Acesta prevede că DGLCA, în calitate de gestionar al fondului locativ, transmite dreptul asupra acoperișului blocului locativ din strada Eugen Doga, 4 și Alexandru cel Bun, 96, către compania investitoare în scopul „investiției în lucrări de construire a acoperișului blocurilor locative și proiectarea și construirea unor mansarde locative pe acoperișul acestor blocuri”. Întrebat despre temeiul semnării contractului, Ion Burdiumov nu a putut răspunde. Tot el nu a putut confirma dacă la semnarea contractului a fost prezentat acordul locatarilor blocului, așa cum prevede legea, și nici dacă la baza contractului respectiv a stat vreo decizie a CMC, a remarcat Victor Chironda.
Dubii i-a trezit și procesul verbal anexat, în care nu este indicat nici data, niciun nume a semnatarilor și nici anexa cu lista locatarilor. Fostul viceprimar presupune că documentul este un fals, care a fost anexat la dosar și a fost luat drept veridic de funcționarii care trebuiau să analizeze veridicitatea documentului. Victor Chironda spune că este gata să fie tras la răspundere pentru actele semnate, dar vrea ca, alături de el, să răspundă și funcționarii publici care au pregătit toate actele respective.
Iulia Șubina, președinta Asociației de locatari din str. Doga, 4, spune că a aflat de pe site-ul Primăriei despre semnarea autorizației de construcție a unei mansarde cu două niveluri pe acoperișul blocului de locuit. Ea spune că niciodată locatarii nu și-au dat acordul pentru proiectarea, construcția și exploatarea mansardei pe acoperișul clădirii. În context, s-au adresat cu o petiție colectivă la Primăria municipiului Chișinău, prin care a rugat să le fie prezentat pachetul de documente în care figurează în autorizația de construcție. Analizând pachetul de documente, a constatat că în autorizația pentru construcție figurează un așa numit proces-verbal, în care se arată că cineva ar fi desfășurat cândva o adunare cu locatarii din casele lor, au fost prezenți 63% din locatari, aceștia au ales un grup de inițiativă și reprezentantul acestui grup de inițiativă și-a dat acordul pentru toți pentru proiectarea construcției și exploatării mansardei. Președinta Asociației de locatari consideră procesul-verbal un document fals, deoarece nu are nici dată, nici nume.
Chironada a mai spus că, locatarii ambelor case, din strada Eugen Doga și din str. Alexandru cel Bun, s-au mobilizat și au semnat o petiție pe numele primarului general, arhitectului șef al municipiului Chișinău. Primăria, în termen legal, a retras autorizația, respectând toate normativele. Totuși, potențialul investitor a dat în judecată Primăria municipiului Chișinău cu scopul de a respinge cererea de retragere a autorizației de construcție, iar o ședință în acest sens va avea loc astăzi.