[ X ]
Viceprim-ministrul Nicu Popescu desfășoară o vizită de lucru în Turcia
7 Decembrie

Șeful diplomației Republicii Moldova Nicu Popescu desfășoară o vizită de lucru în Turcia. În cadrul programului, oficialul moldovean se va întâlni în Istanbul cu Mevlüt Çavuşoğlu, ministrul turc al afacerilor externe, alături de care va susține o conferință pentru presă începând cu ora 10:45, care va fi transmisă în direct pe pagina Facebook a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Scopul vizitei oficialului moldovean include consolidarea parteneriatului strategic cu Turcia, efectuarea unui schimb de opinii privind situația de securitate în regiune cauzată de războiul injust al Rusiei împotriva Ucrainei, criza energetică, promovarea priorităților diplomației economice și asistența oficială pentru dezvoltare oferită de Turcia prin intermediul TIKA.

Totodată, vicepremierul Nicu Popescu se va întâlni în programul său din Istanbul cu ambasadorul Lazăr Comănescu, secretarul general al Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) și Mahmut Asmalı, președintele Asociației industriașilor și oamenilor de afaceri independenți MÜSİAD.

Inapoi la arhiva noutaților