Partidul Unității Naționale (PUN) a desfășurat ședința Consiliului Politic Republican, în cadrul căreia au participat președinții organizațiilor teritoriale ale PUN din Republica Moldova, transmite CURENTUL.
În cadrul acestui for, președintele PUN, Octavian Țîcu, a prezentat raportul său de activitate pentru un an din momentul preluării conducerii formațiunii.
„Deasemenea, în cadrul ședinței au fost trasate noi linii directorii pentru activitatea următoare a Partidului Unității Naționale”, se spune în comunicatul de presă al formațiunii.
Consiliul Politic Republican, cu majoritatea de voturi, a luat decizia de a demite vicepreședinții Partidului Unității Naționale și a aproba o altă componență: Corneliu Pântea (președintele Organizației municipale Chișinău a PUN), Ion Cobîșenco (Președintele Organizației de Tineret), Victoria Botnari (Președintele Departamentului Planificare), Igor Petcu (Responsabil zona Nord în cadrul departamentului Planificare), Dorin Dușciac (responsabil Diaspora).
De asemenea, au fost reconfirmați în funcțiile de prim-vicepreședinți Viorel Iordăchescu și Ana Guțu.
Cristina Parfeni