[ X ]
Vicepreședintele PLDM, Alexandru Bujorean despre 2017: „Guvernarea a „șocat” cu numărul deciziilor și pașilor prost gândiți”
1 Ianuarie

Vicepreședintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Alexandru Bujorean, califică anul 2017 drept unul greu și pe plan profesional și pe plan personal, dar crede că anul 2018 va fi unul al „Speranței”.

Solicitat de CURENTUL, Alexandru Bujorean, a menționat că în acest an guvernarea a șocat.

„2017 a fost un an greu și cred că nu doar pentru mine. Personalul și cu publicul sunt foarte legate în țara noastră, iar nivelul de trai al cetățenilor depinde direct de deciziile puterii.

La acest capitol pot spune cu certitudine, că în acest an, guvernarea a „șocat” cu numărul deciziilor și pașilor prost gândiți.

În rezultat țara a bătut din nou toate recordurile la capitolul decepție și migrație, fapt dovedit și de statisticile oficiale.

Totuși, a fost un an al concluziilor și învățămintelor pe care trebuie să ni le tragem cu toții și să facem tot ce ne stă în puteri ca anul 2018 să fie mai bun”, a spus Alexandru Bujorean.

Vicepreședintele PLDM, crede că au fost mai multe ratări în acest an, decât reușite.

„Cu toate că ar fi mai ușor să enumer ratările, care de altfel au și fost mai multe la număr, o să încerc să văd și partea plină a paharului.

Cea mai mare reușită, care de fapt este nu doar a anului, dar aș spune a ultimilor 2 decenii, este cea că țara și economia acesteia a mai supraviețuit pentru un an, având la bază munca, sudoarea și banii munciți cu greu a moldovenilor plecați peste hotare. Ei sunt adevărații eroi ai acestei țări care și în 2017 au aprovizionat prin remitențe existența noastră statală.

Dacă să mă refer la o reușită politică, aș menționa acceptul Partidul Popular European, de a primi în familia sa, alături de PLDM, partidele conduse de Maia Sandu și Andrei Năstase, PAS și PPDA.

De ce cred că e o reușită majoră? Pentru că prin acest gest, cea mai puternică forță politică din Europa, și-a reconfirmat suportul pentru opoziția antioligarhică, reprezentată de cele 3 partide. Iar acest fapt a aprins un licăr în inimile cetățenilor care vor schimbarea clasei politice banditești de la Chișinău.

Dacă să vorbesc despre ratări, atunci ele sunt evidente și sunt cu mult mai multe decât două.

Totuși, consider că majore au fost două: continuarea colapsului social prin părăsirea masivă a țării, în special a generației tinere, unica, de fapt, care poate schimba ceva acasă, dar care astăzi nu vede aici nici o perspectivă. Dacă 8 din 10 tineri nu își văd viitorul în Republica Moldova, atunci situația noastră demografică e una catastrofală.

A doua, de ordin politic, este, desigur, adoptarea sistemului electoral mixt.

După frauda bancară la care fără doar și poate a participat actuala guvernare, se pregătește o fraudă electorală fără precedent. Oamenilor li s-a permis să-și aleagă deputat din raion, dar în rezultat vor avea lachei fideli ai puterii, aleși pe circumscripții „desenate” după bunul plac al acesteia.

Totuși și aici există șanse, dar acestea vor fi infime dacă oamenii se vor lăsa manipulați și vor vota pentru candidații „deghizați” ai binomului PD-PSRM”, a precizat politicianul.

De asemenea, Alexandru Bujorean speră că anul 2018 va fi unul al Speranței și Deșteptării.

„Anul 2018 a fost numit de cineva din jurnaliști, un an al Speranței. Aș vrea foarte mult să fie așa și aș vrea ca energia și supărarea interioară a poporului să nu „mocnească” undeva în interiorul nostru, dar să „explodeze” prin vot. Este visul mult așteptat a întregii țări de a trimite acești uzurpatori, în opoziție iar de acolo direct în pușcărie, dar acest lucru va fi posibil dacă vom privi treaz și chibzuit la cei care vor candida.

Iată de ce 2018 trebuie să fie nu doar un an al Speranței, dar și un an al Deșteptării”, a precizat liberal democratul.

Cristina Parfeni

Republicat din 27 decembrie 2017.

Inapoi la arhiva noutaților