Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Rodica Ciubotaru, și-a depus mandatul de membru al instituției, informează CURENTUL.
„Astăzi am depus mandatul de membru al Comisiei Electorale Centrale. Ultimele tentative de modificare a legislației electorale atentează la independența exercitării mandatului de membru al Comisiei și subminează autoritatea instituției electorale. Acestea ar putea conduce la pierderea credibilității în procesul electoral și dezorientarea alegătorului. În acest fel, cetățeanul poate conchide, corect sau incorect, că procesul electoral este doar un instrument cu care operează cei care sunt la putere și că votul său nu mai este un element esențial al democrației.
Jurământul depus, acum 3 ani, în plenul Parlamentului, m-a ghidat în activitatea desfășurată, făcându-mă să respect normele democratice, Constituția și legile Republicii Moldova”, comunică Ciubotaru.
În același timp, ea s-a referit la experiența din cadrul CEC. „Nu am regrete și remușcări. A fost o onoare pentru mine să activez în cadrul unei echipe dedicate și profesioniste. Am ferma convingere că, indiferent de circumstanțe, echipa CEC își va onora cu demnitate misiunea nobilă de a crea condiții pentru organizarea și desfășurarea unor alegeri libere și corecte în țara noastră”, a mai declarat Ciubotaru.
Mihaela Conovali