Ea este Elena, cea mai ambițioasă tânără a Organizației Teritoriale a Partidului Democrat din satul Văsieni, raionul Telenești. Ieri a fost aleasă în funcția de președintă a Organizației. Despre aceasta a anunțat vicepreședintele formațiunii, Alexandru Pînzari, informează CURENTUL.
„Susținem tinerii, îi promovăm și credem că doar împreună, le putem făuri un viitor aici, acasă!
Tot ieri, alți 3 tineri și-au primit carnetele de membri ai #PD”, a menționat Pînzari, adăugând: „Dacă îți dorești și tu un viitor frumos acasă, #îndrăznește să te alături echipei noastre, familiei Partidului Democrat!”.
Cristina Gurez