[ X ]
Vicepremierul Octavian Calmîc a atenționat Organele cu funcții de control să urgenteze implementarea reformelor privind controlul de stat a activității de întreprinzător
8 Decembrie

Viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministrul Economiei și Infrastructurii a atenționat Organele cu funcții de control să urgenteze implementarea reformelor guvernamentale privind controlul de stat a activității de întreprinzător, în cadrul întrevederii cu conducerea instituțiilor cu funcții de control în vederea implementării Reformei de reorganizare a organelor cu funcții de control și Hotărârilor de Guvern cu privire la crearea, reorganizarea și optimizarea acestor instituții, transmite CURENTUL.

În acest context, vicepremierul Octavian Calmîc a menționat necesitatea revizuirii sau elaborării criteriilor de risc pentru toate domeniile de control din competență, precum și asigurării modului de stabilire a gradelor de risc şi utilizării criteriilor în cauză pentru determinarea gradului de risc al persoanelor la planificarea controlului de stat. De asemenea, ministrul Economiei și Infrastructurii a notat că trebuie elaborare listele de verificări planificate, tipul și obiectul de control în cauză și după caz, să revizuiască metodologiile de planificare a controlului în baza criteriilor de risc și rigorilor de întocmire a listelor de verificare.

Printre beneficiile reformei guvernamentale în domeniul reorganizării controlului de stat în domeniul antreprenoriatului, ministrul Economiei și Infrastructurii a menționat micșorarea numărului organelor de control într-un domeniu de activitate, prin care se micșorează presiunea asupra mediului de afaceri, promovarea unei politici unice de control din partea autorităților statului și stabilirea unei politicii unice pentru fiecare domeniu, ca mediul de afaceri să primească un mesaj exact din partea autorităților statului. De asemenea, în rezultatul reformei se vor obține optimizări financiare şi de infrastructură, care influențează benefic bugetul de stat, a mai adăugat vicepremierul.

În cadrul ședinței, reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii și Instituțiilor cu funcții de control au purtat un dialog interactiv privind procedurile de implementare a reformei controlului de stat a activității de întreprinzător și Hotărârilor de Guvern cu privire la crearea, reorganizarea sau optimizarea organelor cu funcții de control și aducerea în concordanță a procedurilor de control la rigorile Legii.

În context, a fost menționat că la momentul actual, sunt deja elaborate Regulamentele de activitate pentru cinci instituții, care au fost deja prezentate Guvernului pentru aprobare și urmează a fi elaborate sau modificate și celelalte Regulamente a organelor cu funcții de control, să fie finalizate listele cadrelor pentru ca să asigure în măsură deplină transferul de personal în calitate de inspectori pe fiecare domeniu în parte. De asemenea, urmează ca fiecare instituție să definitiveze modalitatea și criteriile de evaluare a riscurilor, să revizuiască metodologiile de planificare a controlului și să stabilească listele de verificări planificate a activității de antreprenor.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților