[ X ]
Vicepremierul Nicu Popescu s-a întâlnit cu ministrul de externe al Principatului Liechtenstein, Dominique Hasler. Ce au discutat
13 Aprilie

Vicepremierul Nicu Popescu, a găzduit-o astăzi la ministerul de externe pe Dominique Hasler, ministrul Afacerilor Externe, Educației și Sportului al Principatului Liechtenstein, transmite CURENTUL.

Omologii au vorbit despre situația de securitate din regiune generată de războiul din Ucraina, criza refugiaților și impactul socio-economic cu care se confruntă țara noastră în procesul de gestionare a crizei umanitare.
„Am mulțumit pentru participarea șefei diplomației de la Vaduz la Conferința donatorilor Platformei de sprijin pentru Moldova, desfășurată pe data de 5 aprilie curent la Berlin, decizia Principatului de a aloca 100 de mii de franci elvețieni (echivalentul a circa 100 de mii de euro) în sprijinul refugiaților prin intermediul Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați și angajamentul de relocare a refugiaților ucraineni din țara noastră”, a declarat ministrul Popescu.
Vicepremierul s-a mai referit la cooperare noastră în plan bilateral și am remarcat activitatea pe care o desfășoară de 15 ani Filiala Fundației Serviciului pentru Dezvoltare (LED) al Principatului Liechtenstein.
„Proiectele fundației au un impact pozitiv pentru viitorul țării noastre, întrucât sunt destinate învățământului profesional tehnic. Cele 5 proiecte în desfășurare cu un buget de 2,8 milioane de euro sunt puse în aplicare în instituțiile de învățământ profesional tehnic din Chișinău și Bălți”, a subliniat el.
În cadrul vizitei, miniștrii au discutat și despre posibilitățile de fortificare a cooperării în plan bilateral prin impulsionarea relațiilor comercial-economice și consolidarea cadrului juridic.
„Am stabilit să dinamizăm semnarea Acordului de Liber Schimb cu statele Asociației Europene a Liberului Schimb și am propus accelerarea procesului de negociere a Acordului cu privire la evitarea dublei impuneri între țările noastre”, a punctat Nicu Popescu.

De menționat că, aceasta este prima vizită a unui ministru de externe din Principat în ultimii 11 ani și alt semn de solidaritate a comunității internaționale cu Republica Moldova în procesul nostru de reforme și modernizare.

Inapoi la arhiva noutaților