Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a avut o întrevedere la Praga cu omologul său ceh Jan Lipavský, cu care a vorbit despre dificultățile din sectorul energetic și consecințele nefaste asupra economiei cu care se confruntă în prezent țara noastră, mulțumind pentru sprijinul pe care Cehia îl poate oferi pentru a depăși provocările curente, atât în plan bilateral cât și în calitatea de țară membră a UE.
„L-am informat pe interlocutorul meu că în condițiile acestei crize energetice fără precedent în Europa, depunem eforturi susținute pentru a identifica soluții concrete pentru cetățeni pe termen scurt și mediu. Vom lucra împreună cu autoritățile cehe la schimbul de experiență pentru organizarea celui de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene.” – a declarat ministrul Nicu Popescu după întrevedere.
În contextul președinției cehe a Consiliului UE, vicepremierul Nicu Popescu a avut o întrevedere cu ministrul pentru afaceri europene Mikuláš Bek.
„Am primit o dată în plus o puternică încurajare pentru drumul nostru ireversibil european, discutând inclusiv despre evaluarea progresului reformelor în baza Planului de acțiuni din recomandările Comisiei Europene. Am punctat din nou faptul că modernizarea europeană înseamnă lucruri concrete precum eficiența energetică, continuarea proiectelor cu destinație comunitară – un bun exemplu fiind stația de epurare de la Briceni – și am decis că com stabili împreună inclusiv noile priorități ale Programului ceh de asistență pentru perioada următoare” – a spus oficialul moldovean.
În calitate de invitat special la conferința internațională „Provocările pentru securitatea europeană” găzduită de Universitatea Carolină din Praga și organizată de către rețeaua universităților europene Europaeum, oficialul moldovean s-a referit la impactul dramatic al războiului Rusiei împotriva Ucrainei și consecințele acestuia asupra Republicii Moldova, inclusiv necesitatea consolidării capacităților de apărare și afaceri interne.
„Le-am prezentat participanților la conferință situația din regiunea transnistreană, evidențiind că Chișinăul mizează în continuare pentru o soluție pașnică, diplomatică, de reglementare transnistreană în formatele existente”- a conchis ministrul Nicu Popescu.
În marja evenimentului, oficialul s-a întâlnit cu Jiří Kozák, șeful adjunct al diplomației cehe, cu care a vorbit despre necesitatea fortificării relațiilor bilaterale. La finalul vizitei, șeful diplomației moldovene a acordat un interviu pentru postul public de radio.