[ X ]
Vicepremierul Mihai Popșoi a discutat, la Strasbourg, cu președintele nou ales al Congresului Autorităților Locale și Regionale din Europa, Marc Cools
17 Aprilie

În marja sesiunii plenare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu Președintele nou ales al Congresului Autorităților Locale și Regionale din Europa (CALRE), Marc Cools. 

Oficialul moldovean a exprimat mulțumiri Congresului pentru asistența oferită Republicii Moldova în contextul dezvoltării democrației la nivel local și politicilor de descentralizare şi autoguvernare, inclusiv prin prisma celor 2 proiecte în derulare:

 Consolidarea culturii dialogului și a guvernării locale deschise și etice;

  • Consolidarea rezilienței autorităților locale și regionale pentru a face față provocărilor generate de migrațiune.

Al doilea proiect a fost lansat în contextul gestionării situației refugiaților din Republica Moldova urmare a agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei. Totodată a fost remarcat angajamentul autorităților centrale și locale de a continua implementarea recomandărilor și reformelor lansate în acest sens.

La rândul său, președintele CALRE, Marc Cools, a salutat progresul substanțial obținut de autoritățile Republicii Moldova în procesul de transformare pozitivă a țării, fapt constatat inclusiv prin prisma capacității anterioare a domnului Cools de co-raportor CALRE pentru Republica Moldova. Marc Cools a reiterat sprijinul Congresului pentru procesul de reforme al țării și parcursul de aderare la UE, CALRE fiind deschis să ofere în continuare sprijinul necesar.

Inapoi la arhiva noutaților