Dezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Ucraina, precum și problematica existență în cooperarea bilaterală vor fi discutate în cadrul ședinței Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene în domeniul colaborării economice şi comerciale, care se va desfășura în perioada 18 – 19 septembrie curent, în orașul Odessa, transmite CURENTUL.
Co-președinții Comisiei sunt viceprim-ministru, ministrul Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc, și prim-viceprim-ministru al Ucrainei, ministrul Dezvoltării Economice și Comerțului, Stepan Kubiv.
Conform agendei, în cadrul ședinței vor fi discutate un spectru larg de probleme existente în relațiile comercial-economice dintre două state, identificate soluții de reglementare ale acestora, precum și posibilitățile inițierii unor proiecte bilaterale, care vor contribui la intensificarea cooperării dintre Republica Moldova și Ucraina în diferite domenii – transporturi, ecologie, energetic, complexul agroindustrial, etc.
Concomitent, se vor întruni și cele 5 grupe de lucru constituite pentru reglementarea aspectelor bilaterale privind demarcarea frontierei, crearea și funcționarea posturilor vamale comune de trecere a frontierei, proprietate, mediu ambiant și Nistru, funcționarea complexului energetic de la Novodnestrovsk.
La Odessa, Camerele de Comerț și Industrie ale Ucrainei și Republicii Moldova vor organiza o masă rotundă, cu participarea agenților economici din ambele state, în cadrul căreia vor fi prezentate proiectele investiționale ale Republicii Moldova şi descrise reformele structurale întreprinse, întru facilitarea şi promovarea afacerilor în țara noastră.
Potrivit datelor statistice, volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Ucraina în ianuarie-septembrie 2017 a înregistrat 254,48 milioane dolari, cu circa 31% mai mult, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Cristina Parfeni