[ X ]
Venituri publice de miliarde de euro, pierdute în fiecare an în UE din cauza contrafacerii
8 Iulie

Prejudiciile economice și sociale cauzate de contrafacere privează guvernele de venituri și pot sprijini infracțiuni grave, cum ar fi traficul de droguri și spălarea de bani, potrivit unui nou raport publicat de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), transmite CURENTUL.

Raportul estimează că guvernele din întreaga Uniune Europeană au pierderi totale de până la 15 miliarde de euro pe an din cauza prezenței produselor contrafăcute pe piață, prin reducerea cuantumului taxelor (directe și indirecte) și a contribuțiilor sociale, care nu sunt plătite de producătorii ilegali.

Analiza efectuată de EUIPO arată că produsele contrafăcute periculoase înregistrate au fost evaluate ca reprezentând un risc grav pentru consumatori. Și mai grav este faptul că, cea mai mare parte a produselor în cauză erau destinate copiilor, fiind jucării, articole pentru îngrijirea copilului sau articole de îmbrăcăminte pentru copii.

Din cercetările efectuate de EUIPO și de Europol reiese, de asemenea, legătura dintre contrafacere și alte infracțiuni grave. Din 2016, autoritățile responsabile cu aplicarea legii din întreaga UE au efectuat 29 de operațiuni majore de combatere a contrafacerii și a pirateriei, vizând grupuri organizate implicate și în alte infracțiuni grave, inclusiv trafic de droguri și spălare de bani.

„Contrafacerea nu este o infracțiune fără victime. Produsele contrafăcute reduc vânzările firmelor legitime și privează guvernele de veniturile atât de necesare. Ele prezintă riscuri clare pentru sănătatea și siguranța celor care le utilizează. Însă, după cum reiese din cercetările desfășurate împreună cu Europol, veniturile obținute din contrafacere pot sprijini, de asemenea, criminalitatea organizată gravă. Pentru a aborda în întregime această problemă, sunt necesare acțiuni concertate la toate nivelurile.”, a declarat Directorul executiv al EUIPO, Christian Archambeau.

Estimările actuale sunt cuprinse în Raportul privind situația încălcării drepturilor de proprietate intelectuală din 2020, care reunește activitatea de raportare a EUIPO privind proprietatea intelectuală la nivelul UE și la nivel mondial și include constatările anchetelor efectuate împreună cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și cu Oficiului European de Brevete (OEB). Raportul conține, de asemenea, cercetări privind volumul produselor contrafăcute și piratate în comerțul internațional și o analiză privind contribuția economică a sectoarelor care utilizează intensiv drepturi de proprietate intelectuală la creșterea economică și crearea de locuri de muncă. Raportul include noi perspective asupra modului în care întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) utilizează proprietatea intelectuală.

Raportul poate fi găsit aici: https://euipo.europa.eu/ohimportal/en/web/observatory/status-reports-on-ip-infringement

DESPRE EUIPO

EUIPO este o agenție descentralizată a Uniunii Europene cu sediul la Alicante, în Spania. Agenția gestionează înregistrarea mărcilor Uniunii Europene (mărcile UE) și a desenelor și modelelor industriale comunitare (DMIC), care garantează protecție pentru drepturile de proprietate intelectuală în toate statele membre ale UE. EUIPO desfășoară și activități de cooperare cu oficiile naționale și regionale pentru proprietate intelectuală din UE. Observatorul European al Încălcărilor Drepturilor de Proprietate Intelectuală a fost înființat în 2009 pentru a sprijini protejarea și asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală și pentru a contribui la combaterea amenințării crescânde pe care o reprezintă încălcările proprietății intelectuale în Europa. Observatorul a fost transferat la EUIPO pe 5 iunie 2012 prin Regulamentul (UE) nr.386/2012 al Parlamentului European și al Consiliului.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților