Ex-Premierul Vasile Tarlev a explicat astăzi, pe o rețea de socializare, de ce a apărut anume acum, candidînd la funcția de Președinte al Republicii Moldova, informează CURENTUL.
Tarlev a ținut să facă mai multe precizări, deoarece, spun el, vede diferite speculații, inclusiv pe rețelele de socializare, că de ce anume acum a apărut, cine l-a scos și jocul cui face.
„Eu nu sînt bolnav de putere. Dacă eram bolnav de putere, mă țineam bine de fotoliul cela de prim-ministru pe care l-am ocupat 7 ani de zile, mergeam la diferite șmecherii și poate, după aceasta, eram ales și președintele țării. Eu nu am vrut acest lucru”, a declarat el.
Totodată, ex-Premierul mulțumește lui Dumnezeu că nu este bolnav de această boală. „Dar nu sînt indiferent de ce se petrece în țară și vreau să aduc schimbarea spre bine”, a precizat Tarlev.
Cristina Pendea