Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vasile Bolea, va adresa mai multe interpelări către instituțiile de stat cu privire la acțiunile „deputatului PAS, Oleg Canațui, care a fost prins cu mai multe colete cu țigări la trecerea frontierei”, transmite CURENTUL.
Vasile Bolea a spus că Oleg Canațui deține mai multe rutiere care transportă colete.
„În acea zi deputatul a urcat la volanul unei rutiere și cu pașaportul diplomatic a traversat frontiera”, spune Vasile Bolea.
Deputatul spune că sunt mai multe întrebări vizavi de activitatea organelor de control.
„De ce s-a permis trecerea unui microbuz cu colete pe coridorul verde? De ce nu a fost supus controlului cum trebuie să fie la vamă? De ce se transportau ilegal țigări, iar imaginea R. Moldova pe plan internațional a avut de suferit?”, se întreabă Vasile Bolea.
Astfel, deputatul declară că va depune mai multe interpelări la organele de control pentru a oferi mai multă informație. Totodată, Vasile Bolea spune că deputatul PAS trebuie să-și dea demisia.
Cristina Parfeni