[ X ]
Vămile din Moldova și România au semnat un Plan de acțiuni pentru fluidizarea traficului în perioada pascală
10 Aprilie

Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie și Dorel Fronea, Vicepreședinte ANAF și coordonator al activității structurilor vamale din România au aprobat un Plan de acțiuni privind accelerarea traficului transfrontalier în perioada sărbătorilor Pascale, transmite CURENTUL.

Planul, elaborat la inițiativa Serviciului Vamal al Republicii Moldova, prevede suplinirea numărului de colaboratori vamali pe ambele părți ale frontierei, utilizarea tuturor arterelor de control, precum și sincronizarea acțiunilor angajaților ambelor administrații vamale.

Conducătorii celor două administrații vamale au evidențiat în unanimitate importanța coordonării eforturilor în vederea accelerării formalităților de vămuire, cu asigurarea concomitentă a securității transfrontaliere și protejarea intereselor economice ale ambelor state.

„Vom suplimenta cu personal toate posturile vamale, precum şi vom asigura o sincronizare mai bună în această perioadă, astfel încât participanții la traficul transfrontalier să beneficieze de un control expeditiv pe ambele părți ale frontierei. Totodată, suntem preocupaţi de modernizarea infrastructurii posturilor vamale de frontieră şi în scurt timp vom demara lucrările de modernizare și extindere a trei dintre cele mai solicitate posturi vamale de pe segmentul de frontieră moldo-român: Sculeni, Leușeni și Giurgiulești”, a declarat Vitalie Vrabie.

„Vama română va intensifica în continuare cooperarea transfrontalieră în vederea transformării autorității vamale din România în principalul pilon de stabilitate în cooperarea vamală din regiune. În acest sens, colaborarea cu Serviciul Vamal al Republicii Moldova este foarte importantă și reprezintă un exemplu de bună practică, relația dintre cele două administrații bazându-se pe încredere și determinare atât în domeniul asigurării securității transfrontaliere, cât și în coordonarea eforturilor de fluidizare a traficului transfrontalier”, a declarat Dorel Fronea.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților