Comentatorul politic Valeriu Pașa, președintele Comunității Watchdog.MD, cu referire la alegerile parlamentare, spune că „toate scenariile sunt posibile, alegerile se joacă până la ultimul vot. Sunt extrem de multe variabile care pot schimba rezultatele pe care le vedem din sondaje”, informează CURENTUL.
Expertul, referindu-se la sondajul de ieri, a spus că „analizele făcute după alegerile și referendumul de anul trecut demonstrează existența unui factor important. Este o formă specifică a „spiralei tăcerii”. Și nu este doar că unii respondenți refuză să spună cu cine vor vota, sau au votat, dar chiar mint”.
„Eu tind să pun acest fenomen pe seama efectelor propagandei toxice. Unii oameni chiar cred că în Moldova este dictatură și poți fi persecutat pentru că nu susții guvernarea. Este un fals, dar asta e. Avem procente bune din oameni care așa se comportă în sondaje. De unde și discrepanța simțitoare între rezultatele sondajelor și a alegerilor. Dacă anterior era suficient să faci un recalcul banal repartizând proporțional indecișii, acum nu mai merge deloc. Deși anterior tot au fost situații când în mod evident indecișii nu se repartizau proporțional. Acum e cu atât mai mult greșit. De exemplu în sondajul de azi avem numai 61% dintre respondenți au spus pentru cine vor vota. Metoda obișnuită ar fi să transformi 61% în 100% și să împarți proporțional. PAS apare cu 29,7%, iar din 61% asta ar fi aproape jumătate. Dar nu e corect. Dacă vom privi un pic peste cine sunt și ce opinii exprimă acești indeciși, atunci vedem că 2/3 dintre ei ”nu au ochi să vadă” PAS-ul. Respectiv, nu-i vor vota în veci. Ne mai amintim și de factorii descriși mai sus și înțelegem că alocarea mecanică a indecișilor este absolut inadecvată”, a mai spus el.
Valeriu Pașa a declarat că ei au căutat cum să rezolve această problemă și, pe lângă analize și sondaje experimentale, a beneficiat și de suportul unui expert excepțional din Estonia, care a dezvoltat un model matematic complex asistat de AI: „Dacă pe scurt, a ținut cont de discrepanțele între rezultatele sondajelor și a rezultatelor referendumului. Dar mai sunt și alte elemente – recensământul, faptul că majoritatea cetățenilor sunt foarte conservatori la vot (de unde avem acele hărți colorate pe raioane care sunt tare apropiate an de an), dinamica propriu zisă din sondaje”.
„Cu ce ne ajută acest model? Să ținem cont de toți acești factori când facem estimări în baza sondajelor. Dacă tare simplist – am întrebat oamenii cum au votat la referendum (46% au votat DA, 54% – NU în interiorul țării) și ne-am minunat că acum doar jumătate zic că au votat NU. Astfel scorul acelor partide pentru care votează cei care au votat NU a „crescut”. De fapt s-a ajustat spre comportamentul real al votanților. Ce avem? PAS – 39%, BECISV – 27%, PN – 14%, Alternativa – 6,7%, Democrația acasă și Moldova Mare câte aproape 4%, restul mult mai puțin. Aici sunt cei care zic că vin la vot sigur sau aproape sigur. Atenționez – aici sunt doar voturi din interiorul țării, dar fără secțiile pentru cei din stânga Nistrului. Ce ne spune asta despre rezultatele alegerilor? Nimic!”, a subliniat liderul de opinie.