[ X ]
Valentin Eșanu a spus cine poate adera la Asociația obștească HELP
24 Septembrie

Președintele Asociației HELP, Valentin Eșanu, a menționat că toate victimele care au avut de suferit în urma regimului lui Vlad Plahotniuc pot adera la Asociație, transmite CURENTUL.

Valentin Eșanu spune că rezultatele vor conta mai mult decât numărul membrilor.

„Fondatori sunt persoanele care au fost recunoscute, la 26.06.2019, de către APCE drept deținuți politici. Membri pot fi toate persoanele care au avut de suferit de pe urma regimului oligarhic a lui Vlad Plahotniuc. La cât de nociv a fost acest regim, la cât rău a făcut ţării, la câte destine a distrus, numărul potenţialilor membri ai Asociaţiei poate fi unul impunător. Dar noi nu pe numărul de membri ne axăm, ci pe eficienţă în acţiunile îndreptate spre realizarea scopurilor menţionate ceva mai devreme. Numărul e important, desigur, dar ceea ce contează sunt rezultatele”, a spus Valentin Eșanu pentru oficial.md.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților