[ X ]
Vadim Curmei. noul director al Alianței Lanțului Valoric în Agricultura Ecologică din Moldova
17 Noiembrie

Consiliul Asociației Obștești MOVCA l-a desemnat de curând, cu votul unanim al membrilor, pe Vadim Curmei în calitate de director executiv al acestei entități, după ce Victoria Ceban a demisionat din aceeași funcție din proprie inițiativă, informează CURENTUL. 

În cadrul ședinței Consiliului MOVCA, Vadim Curmei a multumit pentru susținerea acordă și a dat asigurări că va depune tot efortul pentru promovarea și dezvoltarea în țara noastră a agriculturii ecologice.

Activitatea lui Vadim Curmei în cadrul Asociației MOVCA a demarat în luna martie a acestui an, când a fost ales în calitate de vicepreședinte al consiliului de Adunarea Anuală a Membrilor.

Precizăm că, Vadim Curmei deține o diplomă de licenţă în drept civil a Universității Libere Internaţionale din Moldova, unde a obținut și studii superioare de master. A absolvit și Specialitatea administraţia de stat şi municipală la Academia de Administrare Publică pe lângă preşedintele Republicii Moldova.

Anterior a deținut funcţia de director general al Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură. A mai activat la Î.S. „Gările şi Staţiile Auto”, Inspectoratul Transportului de Mărfuri şi Călători, Î.S. „Centrul de Reglementări şi Testări”, Comisariatul de Poliţie al Sectorului Botanica al capitalei, dar și în calitate de jurist în cadrul SRL „Nadia-Compro”.

„Alianța Lanțului Valoric în Agricultura Ecologică din Moldova” (MOVCA) este o asociație de fermieri care pledează pentru aplicarea practicilor agricole ecologice și obținerea de produse agroalimentare inofensive.

Inapoi la arhiva noutaților